COMUNITÁTE, (2) comunităţi, s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune; totalitatea locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. c o m m u n i t a s, -a t i s, it. c o m u n i t ŕ.
COLECTIVITÁTE, colectivităţi, s.f. Grup de oameni care trăiesc şi muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité.
COLABORÁ vb. I. intr. 1. A lucra, a participa la înfăptuirea unei acţiuni, la elaborarea unei publicaţii, a unei opere comune etc. 2. A publica o lucrare într-un periodic, într-o culegere. [Cf. fr. collaborer, lat. collaborare < cum – cu, laborare – a lucra].
COLABORÁRE, colaborări, s.f. Acţiunea de a colabora şi rezultatul ei. ♢ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuţie efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora.
MÚNCĂ, munci, s.f. 1. Activitate conştientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câştig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupaţie, îndeletnicire. 4. (Înv. şi pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferinţă (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile naşterii. – Din sl. monka.
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înfiinţa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viaţă unui personaj, a interpreta cu pricepere şi originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger.creând] – Din fr. créer, lat. creare.
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calităţile şi defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediţia respectivă. Ediţie critică = ediţie a unui text sau a unei lucrări însoţită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul şi vaporii acelui fluid au aceeaşi densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S.m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează şi apreciază operele artistice. III. S.f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activităţii unor persoane sau a unor colective. ♦ Critică literară (şi artistică) = ramură a ştiinţei literaturii care analizează, interpretează, apreciază şi orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepţii estetice. Critică de texte = comentarii şi discuţii asupra formei şi conţinutului unui text. ♢ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.
SUGÉSTIE, sugestii, s.f. 1. Influenţă exercitată asupra voinţei cuiva; înrâurire şi dirijare a voinţei cuiva. ♦ Spec. Influenţă exercitată asupra conştiinţei şi voinţei cuiva (în stare de veghe sau de stare hipnotică), folosită în tratarea unor tulburări neuropsihice. 2. Ceea ce sugerează cuiva; sugerare, propunere, idee. [Var.: sugestiúne s.f.] – Din fr. suggestion, lat. suggestio, -onis.
PERFECŢIONÁ, perfecţionez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) îmbunătăţi calitativ, ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoşinţe temeinice (şi noi) într-un anumit domeniu. [
Pr.: -ţi-o-] – Din fr. perfectionner.
DEMOCRAŢÍE, democraţii, s.f. Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie.
TOTALITARÍSM s.n. Regim sau concepţie politică totalitară. – Din fr. totalitarisme.
TOTALITÁR, -Ă, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri şi concepţii politice) Care aplică sau preconizează dictatura unei minorităţi, majoritatea populaţiei fiind lipsită de drepturi şi de libertăţi. – Din fr. totalitaire.
ANARHÍE s.f. 1. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într-o ţară, într-o instituţie etc. 2. Atitudine de nesupunere, de indisciplină a individului faţă de o colectivitate organizată. – Din fr. anarchie.
PUTÉRE, puteri, s.f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însuşire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acţiona, de a realiza ceva; putinţă. 2. Mare forţă fizică, tărie, puternicie. ♢ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forţele, cu toată râvna. ♢ Loc. adv. şi adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. În (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ♢ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experienţa (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentraţie. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ♢ Putere de circulaţie (sau circulatorie) a unei monede = însuşirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri şi de servicii care poate fi obţinută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominaţie; p. ext. influenţă. ♢ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voinţa, de bunul plac al cuiva. ♢ Mare putere = ţară, stat care dispune de o mare forţă economică, militară, politică etc. Puterile centrale = nume dat în primul război mondial Germaniei şi Austro-Ungariei. ♦ (Concr.) Stat, ţară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ♢ Putere de stat = atribut al clasei dominante, care, folosind statul ca instrument al său, înfăptuieşte conducerea societăţii. Putere populară = regim social-economic în care conducerea politică, conducerea statului aparţine clasei muncitore şi aliaţilor ei; stat cu un asemenea regim. ♢ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deţine (sau a ajunge să deţină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ♢ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ♢ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat şi necondiţionat de a acţiona în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potenţial. Creşterea puterii economice. ♢ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra şi de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială şi socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. În puterea nopţii. ♢ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înţeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulţirii unui număr cu sine însuşi (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulţit un număr cu el însuşi. ♢ Putere a unui punct faţă de un cerc = valoarea absolută a diferenţei dintre pătratul razei cercului şi pătratul distanţei dintre punct şi centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ♢ Putere instalată = suma puterilor nominale ale maşinilor unei instalaţii producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea.
TUPÉU, (rar) tupeuri, s.n. Îndrăzneală, cutezanţă care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinenţă. – Din fr. toupet.
OBRĂZNICÍE s. aroganţă, impertinenţă, insolenţă, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeţie, (livr.) morgă, prezumţie, (pop. şi fam.) ţâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)