[Perseida]

Dragobetele


Dragobetele este identificat cu Eros din mitologia greaca si bineînteles cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romana. Pe plaiurele mioritice, Dragobetele mai este numit si Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor, metamorfozat de Maica Domnului în floarea cu acelasi nume. Dragobetele este sarbatorit, în unele zone ale tarii, în zilele de 24 si 28 ale lui faurar, iar în alte parti pe 1 si 25 martie.

Dragobetele, zeul dragostei la romanii din nordul si sudul Dunarii, asa cum am relatat mai sus, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti la oameni, dar si la animale, existand pe plaiurile romane cu mult timp înainte de venirea slavilor.
Drept dovada sunt ritualurie stravechi atestate la tracii din nordul Dunarii si la cei din sudul fluviului cu acelasi nume, rituri cum ar fi cel al înfratirii dintre baieti si dintre fete, obiceiuri care sunt prezente pana în secolul trecut în ceremonialul Dragobetelui (înconjurati de ceata lor, flacaii respectiv fetele îsi crestau bratul stang în forma de cruce, suprapunandu-si apoi taieturile, gest ce era urmat de "gustarea" sangelui unul de la celalalt, devenind asftel frati respectiv surori de cruce).

Denumirea de Dragobete se pare ca provine din cuvintele dacice trago care înseamna tap si pede - picioare, mai tarziu trago devenind « drago », iar pede « bete », iar dupa crestinarea dacilor, sarbatoarea de Dragobete si-a pierdut atributiile primitive, devenind un zeu al dragostei curate, simbol al primaverii, sarbatorit la ziua împerecherii pasarilor.
Se spune ca de Dragobete, baietii si fetele îsi pun straie de sarbatoare si chiuind si zbenguindu-se, se duc în padure pentru a culege ghiocei, micsunele sau albastrele, iar cand ceasurile se apropie de ora pranzului, coboara în goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care, daca o va prinde, îi poate fura o sarutare în vazul lumii, sarutul fiind considerat ca o logodna pe un an de zile.
Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Tot în aceasta zi, femeile tinere si fetele strangeau zapada, din a carei apa, prin topire, îsi faceau rezerve pentru a se spala peste an. Ca sa ramana întotdeauna frumoase si sa fie mereu iubite.

"Dragobetele saruta fetele!" a devenit zicala de necombatut, deoarece fetele abia asteapta sa fie sarutate, cu cat mai multi baieti o saruta în acea zi pe fata, cu atat mai mult ea va fi iubita si dorita în viitor.
De asemenea, în aceasta zi de sarbatoare nu se tese, nu se lucreaza în fierarie, se întrerup muncile campului, dar în schimb se face curatenie în casa pentru ca Dragobetele sa fie întampinat cum se cuvine.

Tanarul Dragobete, cu varsta lui multimilenara, a fost pastrat în fabuloasa mitologie populara, mai ales în mediul rural. Pentru cei mai multi dintre romani, din pacate ziua de Dragobete si-a pierdut semnificatia, aceasta sarbatoare a iubirii autohtone fiind subminata de cei care vor sa-l substituie, în necunostinta de cauza, cu Sfantul Valentin al occidentalilor catolici, care este un strain atat al credintelor populare romanesti, cat si mai ales religiei ortodoxe. Cu ce este mai prejos "Dragobetele navalnic care saruta fetele!" fata de Sfantul Valentin? De ce sa nu se reinoiasca aceasta veche traditie?

De ce o sarbatoare a dragostei este transformata, incet incet intr-o sarbatoare comerciala?

Perseida -21 fev. Montreal-