[HeyYou]

Strigoii

Strigoii sunt, după credinţa românilor de pretutindeni, de două feluri şi anume unii mitici, iar alţii reali. Cei mitici sunt un fel de spirite necurate şi rele, care numai rar se arată oamenilor în chip omenesc ; cei reali au însă chip omenesc şi petrec împreună cu oamenii până la moarte, iar după ce mor se prefac şi ei în strigoi şi strigoaice adevărate adică în spirite rele, dacă atunci când se înmormântează nu se împlântă în trupul lor un par care să ajungă până la corp să le străpungă inima.
Atât strigoii-spirite cât şi strigoii-oameni dar mai ales strigoaicele fac omenirii foarte multe neplăceri, neajunsuri şi daune. Dar şi oamenii le pot veni de hac, iar aceasta se face mai ales în prima şi a doua zi de Paşti. Cine ia în ziua de Paşti lingura cu care s-a amestecat în oala în care s-au vopsit ouăle şi o pune după şerpar ( curea ) şi apoi se suie într-un pom înalt, poate vedea toate strigoaicele care merg nevăzute cu ciurda ca să ia laptele de la vaci. Cea mai mare strigoaie e călare pe taurul satului. Precum se pot vedea strigoaicele-spirite în ziua de Paşti, tot asa se pot cunoaşte şi strigoaicele-femei sau vrăjitoarele care uneori sunt chiar mai rele.
Ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe ( 23 aprilie ) se numeşte în unele părţi din Banat Sângeorgiul Vacilor, deoarece de cum se înserează şi până la cântători umblă spiritele rele, cu deosebire strigoii şi strigoaicele ca să ia mana de la vitele mulgătoare şi mai ales de la vaci. Strigoaicele însă nu merg pe jos, ci zboară prin aer, foarte sus, încât abia se aud, călărind pe anumiţi oameni care, din nenorocire, au ieşit cu capul gol afară în preseara Sângeorgiului Vacilor.
Dar înainte de a merge şi a lua laptele de la vaci, strigoaicele, după credinţa românilor din Bucovina şi Transilvania, se adună în locuri singuratice, în vizuinile codrilor, în case părăsite şi între hotare unde se hotărăsc mo-şiile mai multor comune. Acolo se apucă la bătaie cu limbi de meliţe şi se bat până la miezul nopţii, apoi încalecă pe câte o meliţă şi merg să ia laptele de la vaci. Din cauza aceasta, femeile care au vaci cu lapte ascund în noaptea spre Sf. Gheorghe toate meliţele, sau le ung cu usturoi, ca să nu le poată lua strigoaicele când vin după dânsele. Dar nu numai strigoaicele iau în noaptea de Sf.Gheorghe laptele de la vaci, ci şi o serie de vrăjitoare. în Muntenia se spune ca vrăjitoarea care vrea să ia mana de la vaci se dezbracă în noaptea de Sf.Gheorghe şi apoi, cu o oală nouă în mână şi cu o pânză nouă lucrată noaptea înaintea cântării cocoşilor, iese pe islaz târâind pânza, strânge roua în oală, vine acasă, udă sarea şi tărâţele şi le dă vitelor ei stropindu-le cu apă de rouă. Si vitele care vor păşuna pe unde a strâns vrăjitoarea rouă, acelea pierd laptele şi untul, iar la vrăjitoare laptele sporeşte. Vacile cărora li s-a luat laptele, în scurt timp dau înapoi şi slăbesc mai rău ca iarna, părul li se zbârleşte de parcă ar fi bolnave, iar după o lună-două stârpesc cu desăvârşire. În timp ce, dimpotrivă, vacile vrăjitoarelor pe zi ce trece se fac tot mai grase şi frumoase şi dau lapte una cât zece.
Din cauza aceasta românii de pretutindeni întrebuinţează, atât în ajunul cât şi în ziua de Sângeorgiu, fel de fel de mijloace ca strigoaicele şi vrăjitoarele să nu se poată apropia de vacile lor.
Românii din unele părţi ale Moldovei şi Munteniei, care au vite, dar îndeosebi flăcăii, cântă din gură, buciumă din bucium sau fac zgomot cu ţeava de la cazan ca stri-goaicele şi vrăjitoarele să nu se poată apropia de vaci şi de oi, să le vrăjească şi să le ia laptele. Se zice că numai până unde ajunge vocea lor sau sunetul buciumului, numai până acolo ajung şi vrăjitoarele ; nu se pot apropia mai mult să ia mana de la vaci şi prin urmare toată osteneala lor este zadarnică.
Tineretul din Transilvania işi face în seara de Sf. Gheorghe buciume şi fluiere din coajă de răchită şi alun din care cântă ca să facă larmă. În Banat, pentru a împiedica venirea srigoaicelor, în seara de Sân-Georgiu se împodobesc ferestrele şi uşile cu crengi de rug sălbatic care se adună de prin locuri îndepărtate unde nu se aude cântatul cocoşului, sau se descântă leuştean, pelin şi boz care astfel descântat se pune la picioarele vitelor şi oilor. Se mai pot folosi rugi de măceşe care se pun nu doar la grajduri, ci şi la ferestrele şi uşile caselor, pentru ca femeile care alăptează să nu-şi piardă laptele. Mulţi români din Banat mai pun pe lângă rug şi odolean sau rostopască. De aceea se spune că cei care nu dorm în noaptea Sf. Gheorghe poate auzi cum cântă strigele când pornesc după mana vitelor : „De n-ar fi hodolean / hodolean şi rostopastă / fir-ar lumea toat-a noastră“. Unii spun că le-au auzit cântând aceste cântece în noaptea Sân-georgiului vacilor şi de aceea au dat vitelor tot anul odolean şi rostopască, iar strigele nu le-au mai putut face nimic.
Marele nostru poet ***** Eminescu descrie astfel aceste obiceiuri în zona Moldovei : „Încă din după amiaza ajunului Sfâtului Gheorghe fetele, flăcăii şi copiii ies în ţarină şi se duc la pădure şi se întorc acasă încărcaţi cu iederă şi crengi de rug. Din iederă se împletesc cununi verzi, iar crengile de rug se pun în cruci pe la portiţe pe la fereşti pe deasupra uşilor şi mai cu deosebire pe la gradul unde se adăpostesc vitele şi caii. Aşa e bine; altfel, intră ielele şi strigele, fură laptele de la vaci, fură somnul copiilor, visul fetelor şi norocul flăcăilor. Acolo unde intrarea e închisă prin rugi îmghimpaţi, nici iele nici strige nu intră, pentru că văd semnul pe care nu au putere de a-l trece şi vacile dau lapte, copiii dorm duşi, fetele se pierd în visuri plăcute iar flăcăii ramân harnici şi cu noroc. Astfel toate casele şi toate curţile se încarcă de podoaba primăverii"

dupa Simion Ghinea