PDA

View Full Version : Haiku



Perseida
13-11-2005, 16:22
Haiku este o forma unica si traditionala japoneza de poezie. A luat forma in perioada Edo(1603-1868) cand faimosii poeti niponi Matsuo Basho si Kobayashi Issa au inceput sa scrie poezii formate din 17 silabe, separate in 3 unitati metrice formate din 5,7 si respectiv 5 silabe fiecare. Aceasta este forma clasica de haiku.

Unul dintre cele mai cunoscute poeme haiku, scris de Basho suna asa,
si poate fi tradus in felul urmator...

furuike ya
kawazu tobikomu
mizu no oto

vechi helesteu...
o broasca sare in el
sunetul apei


Astazi, poezia haiku este cea mai populara forma din Japonia, dar este foarte cunoscuta si in afara ei. Multi scriitori englezi sau americani, dar nu numai, si-au incercat maiestria in a compune asemenea versuri. Se banuieste ca astazi numai in Japonia, sunt in jur de 10 milioane de scriitori de haiku, dar majoritatea sunt la nivel de amatori si scriu pentru ei insasi. Multi s-au intrebat de ce aceasta forma este atat de populara atat in Japonia cat si in afara, mai ales ca, in incercarea de a compune o asemenea poezie in alta limba decat japoneza, haiku isi pierde definitia - caci in aceasta limba si doar aici, toate sunetele ce formeaza alfabetul au aceiasi lungime, iar toate poemele haiku - implicit - sunt la fel de lungi, pastrand un ritm impus din timpuri stravechi. Insa arta moderna incerca - se pare - sa elimine aceste limite, aceste reguli, lasand libera imaginatia artistului, iar acestia se concentreaza asupra continutului, nu numarului de silabe. Se poate spune ca poezia haiku are un punct forte: si anume ca exprima atat de multe prin atat de putine cuvinte.

Unul din multi poeti moderni ai Japoniei este Banya Natsuishi. Acesta incerca sa imbine poemele haiku cu imagini vizuale abstracte.
Se poate spune ca poeme haiku exprima sentimentele poetice ale scriitorului intr-o forma concisa, scurta care stimuleaza imaginatia cititorului descriindu-i scene care astazi este posibil ca acesta sa nu le fi vazut niciodata.

La fel de scurt ca si poezia haiku, inchei aceasta expunere cu un poem care l-am citit in “Shogun” (James Cleavell) cu multa vreme, dar care inca mi-a ramas in minte. Din pacate am numai varianta in romana, si s-ar putea sa nu fie reprodusa exact, s-ar putea ca nici sa nu fie haiku...

Ce sunt norii?
Decat un pretext pentru cer.
Ce este viata?
Decat o fuga de moarte.

Perseida
16-11-2005, 16:36
In timp ce pentru multe persoane aranjarea florilor inseamna punerea lor intr-o forma ordonata intr-o vaza, ikebana este cu mult mai mult de atat (in traducere - "flori tinute vii" sau "arta de a da viata florilor").
Exista mai multe scoli de ikebana, cele mai populare fiind Ikebono, Sogetsu si Ohara.
De asemea, exista mai multe stiluri diferite in functie de scoala si de plantele si vazele folosite.

Ikebono este cea mai veche scoala de ikebana, fondata de preotul budist Ikebono Senkei in secolul al XV-lea. Despre el se crede ca ar fi creat stilul rikka (flori in pozitie verticala). Acest stil a fost dezvoltat ca un mod de exprimare budist al frumusetii naturii, cu sapte sub-grupe reprezentand dealuri, cascade, vai etc...
In rikka, mai multe elemente contrastante dar complementare sunt aranjate intr-o singura vaza pentru a exprima frumusetea naturii.
In randurile preotilor si aristocratilor vremii acest stil a devenit din ce in ce mai formal pana cand, in secolul al XVII-lea, clasa negustorilor a creat un stil mai simplu, numit seika (sau shoka).

http://ikebanabyjunko.co.uk/junko_photo_gallery.htm

Perseida
16-11-2005, 16:42
Parca ma vad si acuma...aveam noua ani. Ca in fiecare zi de vara, ies la o partida de fotbal impreuna cu fratele meu, Claudiu, care, desi mai mic de ani ca mine, joaca, invariabil, mult mai bine decat mine. Meciul, improvizat sumar in scuarul dintre case, se prelungeste indefinit; vecinii se impacienteaza (sunt cateva figuri de pensionari isterici care, confiscandu-ne cu cruzime mingile si certandu-ne, fac deliciul modestelor mele amintiri din copilarie); incepe sa ploua marunt. O data cu lasarea serii, se face brusc racoare, iar noi, asudati, dar hotarati sa invingem, uitam sa ne adapostim de stropii care se precipita din norii amenintatori. Nu mai tin prea bine minte daca ne-am intors acasa , "cu scut sau pe scut", ca sa parafrazez celebra expresie elina, dar imi amintesc in chip clar ca eu am racit destul de serios. Remediul imbatabil al mamei mele era o cana de tisane: bautura fierbinte in care se amesteca frunze de tei si putina miere pe care o numim cu totii, superior si neglijent, "ceai".

...Viata se scurge lin si uniform, imi fac studiile si cresc :). In timpul liber, ma afund adesea in lumea cartilor si descopar universul estetic japonez, iar primul lucru despre care vreau sa povestesc este sado sau "calea ceaiului", cunoscuta si sub numele, de chanoyu sau de "ceremonie a ceaiului" (chanoyu inseamna, literal, "apa fierbinte pentru ceai").
Marturisesc sincer ca extractul din plante al copilariei mele, celebra tisane preparata de mama, precum si ceaiul negru englezesc, pe care l-am consumat mai tarziu intr-un amestec de ceai si lapte, ma lasa indiferenta.
Sa nu va inchipuiti nici macar o clipa ca m-am indragostit, spontan si neasteptat, de ceaiul verde din Extremul-Orient. Nici vorba... M-a cucerit insa altceva: fina filosofie a artei in textura careia este de descoperit profundul mod de viata japonez. Ceaiul, in Japonia este omniprezent, ca si in insulele britanice. Diferenta o face insa atitudinea indivizilor: silueta fragila a japonezului respira calm si reculegere in momentul in care mainile imbratiseaza bolul, in vreme ce statura impozanta a englezului emana sentimentul burghez al celui indragostit de propriile tabieturi. Mai simplu spus, un ocha (,ceai verde"; diferit de kocha sau ,ceai negru") sorbit in Japonia relaxeaza si deschide perspectiva introspectiei lucide, in timp ce un afternoon tea baut in Anglia trezeste reactii umorale fata de mentalitati de colonist pe care le credem, astazi, de mult apuse.
Exista numeroase "grade" in ierarhia complexa, aproape aristocratica a ceaiului verde: cel mai ieftin este bancha, dupa care urmeaza sencha si shincha (ultimul, vandut mai ales primavara, se face din primele frunze ale recoltei), cel mai scump fiind gyokuro. Se mai consuma, pe scara larga, si gemmaicha (preparat printr-un amestec straniu cu orez brun), si hojicha (ale carui frunze au fost prajite in prealabil). Pentru chanoyu, se foloseste insa numai pulberea de ceai, numita omacha, care imprumuta bauturii o consistenta pastoasa si extrem de parfumata.

Cum a ajuns insa licoarea verde sa detina o pozitie atat de importanta in estetica japoneza?
Raspunsul trebuie cautat in prestigiul si autoritatea degajate de cel mai mare maestru de chanoyu din istorie, Sen Rikyu (1522-1591), caruia ii datoram ingenioasa incifrare a artei ceaiului in formule care tin de wabi.

Wabi desemneaza simplitatea modesta, armonia umila emanata de obiecte aparent lipsite de importanta si frumusetea imperfectiunii. In acord cu aceste deziderate artistice, de pilda, cu cat sunt mai rafinate defectele prezentate de un chawan (adica de un bol de ceai), cu atat valoarea acestuia creste in ochii unui expert.
In plus, atentia participantului la ritual trebuie concentrata asupra esentei, asupra modului ideal de a exista al obiectelor ceremoniale. Inedita ontologie a ustensilelor implica, natural, o investire a lor cu functii absolut speciale. Datorita statutului privilegiat pe care-l dobandesc, multe dintre acestea au propriile nume, asemenea indivizilor umani.
Celebrul romancier Yasushi Inoue mentioneaza, in "Honkakubo ibun" (centrat pe reconstituirea rafinatei vieti a lui Sen Rikyu), o intreaga lista de nume ale ustensilelor ceremoniale, identificandu-le, de exemplu: Todaiji este confectionat din lemn de aloe, vestit prin parfumul unic pe care il poseda.

Sen Rikyu s-a dovedit inegalabil nu numai in a prepara ceaiul (scopul oarecum vulgar al intregii ceremonii), ci si in a incorona acest act printr-o atitudine exemplara de meditatie estetica. El a propus patru principii de baza, pe care un maestru trebuie sa le demonstreze in practica.
Acestea sunt:

- wa sau "armonia", desemnand raportul ideal dintre individ si semenii sai, precum si dintre individ si natura

- kei sau "respectul", cu referire la atitudinea atat fata de invitati, cat si fata de instrumentele ceremoniale

- sei sau "puritatea", prin raportare la starile corporala si spirituala

- jaku sau "linistea", proiectand in primplan dimensiunea psihologica a celor implicati in ritual.

De asemenea, Sen Rikyu a stabilit un set simplu, compus din sapte reguli de baza, in fapt, instructiuni privind prepararea perfecta a ceaiului. El insusi afirma ca era dispus sa devina discipolul celui care ar putea sa indeplineasca in chip desavarsit aceste sarcini aparent triviale:

1. Pregateste un bol de ceai delicios (la propriu si la figurat).
2. Creeaza senzatia de racoare in timpul verii si de caldura in timpul iernii.
3. Aranjeaza carbunii de asa maniera incat apa sa fiarba cum trebuie.
4. Aranjeaza florile de asa maniera incat sa creeze impresia ca se afla in mediul lor natural.
5. Fii gata intotdeauna inainte de vreme.
6. Fii pregatit in caz ca ploua.
7. Fii respectuos cu oaspetii tai.

Daca suntem atenti, descoperim, in formulele concise ale maestrului, nu numai un model autentic de abordare a unei ceremonii complicate, ci, mai ales, reperele unui modus vivendi exemplar, modulat si dictat de legi estetice. Sa nu uitam, asadar, ca ritualul elaborat al ceremoniei ceaiului provine din doctrina budismului zen, al carui comandament central vizeaza contemplarea naturii interioare si armonizarea acesteia cu esenta universala: integrarea perfecta a antropicului in cosmos.
Epura insolitei simbioze chanoyu-zen este surprinsa in intreaga ei splendoare de unul dintre cei mai cunoscuti filosofi japonezi moderni, D. T. Suzuki, in eseul intitulat "Pictura, mestesugul sabiilor, ceremonia ceaiului":

"Acum, ascultam sunetul apei care fierbe in ceainic [...]. Sunetul nu apartine, propriu-zis, apei, ci vine de la ceainicul greu de fier, fiind asimilat, de cunoscator, adierii care strabate crangul de pini. Astfel, linistea incaperii sporeste, omului parandu-i ca se gaseste singur intr-o coliba din munti, unde norul alb si muzica pinilor sunt singurii oaspeti care aduc mangaiere".

Acesta este secretul care ne conduce pe traiectoria ceremonialului nipon. Descoperirea propriuzisa a caii incepe insa abia de aici...

Perseida
18-11-2005, 14:30
Geisha este o femeie japoneza dedicata artelor traditionale, de unde si numele, care s-ar putea traduce "persoana de arta". Geishele era foarte populare in perioada sec XVIII-XIX- lea dar numarul lor a diminuat considerabil in vremurile noastre.

Primul pas pe drumul devenirii Geisha este acceptarea intr-o Okyia (sau familie geisha) si mutarea intr-un hanamachi. Fiecare okyia are la intrare un panou pe care este scris numele acelor Geiko ce locuiesc acolo. Din acel moment, viata unei Geiko se schimba radical si o noua persoana o va "adopta": Okasan (stapana locului respectiv, care-i va deveni in timp un fel de mama adoptiva). Unele Maiko sunt insa adoptate si legal de okasan si devin astfel o Attori. Cu ani in urma, o Attori isi incepea pregatirea pentru a deveni Geisha la varsta de 6 ani, 6 luni si 6 zile, acum insa se incepe mult mai tarziu, chiar si aproape de 16 ani.

Exista mai multe etape pe care o Maiko le are de parcurs pentru a deveni o Geiko. Prima este a deveni o Shikomi, avand ca "misiune" cantatul in coruri, participarea la cursuri si sa ajute maiko sa se imbrace. Practic, acest statut o situeaza doar cu foarte putin deasupra celui de "adoptata" de care vorbeam mai sus. Un amanunt ce trebuie poate mentionat este si acela ca din acest moment, purtarea kimonoului in fiecare zi este obligatorie. Dupa anumite testari ale diverselor aptitudini, Shikomi va deveni o Minarai. Ca si Minarai, ea isi va insusi toate indatoririle pentru care nu exista cursuri specifice, cum ar fi arta conversatiei, servirea sake-ului sau curatarea scrumierelor. Tot acum are dreptul sa foloseasca si machiajul caracteristic. Uneori, la scurt timp dupa ce aceasta noua "pozitie" este atinsa, ea este acceptata de o Onesan. Aceasta ii este un fel de sora mai mare ce o protejeaza si o invata tot ce trebuie sa stie pe viitor. Si cel mai important - ea o va introduce in lumea patronilor si a potentialilor viitori clienti. Onesan si sora sa mai mica, Musume-bun, devin inseparabile si au o relatie foarte stransa bazata pe respect si loialitate. Exista chiar un ritual al acestei uniri, Sansun-kudo, foarte asemanator cu cel al casatoriei. Acesta consta in ceremonia impartirii sake-ului: Onesan bea o cupa de sake in trei inghitituri, dupa care Musume-bun face acelasi lucru. Se repeta totul de trei ori, de fiecare data cu o cupa mai mare decat cea anterioara. Cu aceasta ocazie, Musume-bun primeste si un nou nume, foarte strans legat de cel al sorei sale mai mari. De exemplu: Onesan - Haruka (floare de primavara) si Musume-bun - Harumi (frumusete de primavara).

Dupa acest moment, o Maiko poate deveni Geiko daca isi doreste acest lucru. Acesta este un eveniment major si prietenii se vor inghesui sa o felicite, in vreme ce ea le va multumi tuturor pentru sprijin si le va face chiar mici cadouri. Avantajele de a fi Geiko sunt acelea de a nu mai fi obligata sa locuiasca intr-o okyia. O Geiko mai in varsta poate locui pe cont propriu insa toate obligatiile sale financiare vor trece prin okyia, care functioneaza ca si o agentie pentru ea pana va iesi la pensie (platindu-i uneori chiar chiria la noua locuinta).

Pentru Maiko si Geiko ziua de lucru incepe destul de tarziu deoarece tine de obicei pana noaptea (uneori chiar si pana la 3-4 dimineata). Imbracamintea din timpul zilei este un kimono mai putin sofisticat, iar din programul zilnic nu lipsesc niciodata cursurile. Exerseaza timp indelungat cum sa-si perfectioneze miscarile in timpul dansului, invata sa creeze armonie si balans in ikebana sau isi insuseste modul potrivit de servire a ceaiului, unde de asemenea are cursuri. In functie de caz, mai poate invata sa cante la shamisen.
Programul unei Geisha este foarte incarcat si sever.

http://www.bobkirkpatrick.co.uk/Geisha%20girls.jpg sau chiar cu vocea.
http://phototravels.net/japan/photo-gallery/geisha-maiko.html

Semnificatia numelor.

Japonezii isi aleg cu mare grija numele copiilor lor, in functie de foarte multe criterii. Pe langa potrivirea cu numele de familie, caracterul kanji corespunzator si multe altele, numele trebuie sa mai aiba si o semnificatie aparte, care pentru un non-japonez poate parea uneori chiar stranie. M-am gandit sa va prezint mai jos doar cateva nume de fete, alaturi de semnificatia lor:

• Ai (F) = Iubire
• Aiko (F) = Mica Iubire
• Akako (F) = Rosu
• Aki (F) = Toamna
• Anzu (F) = Caisa
• Asa (F) = Dimineata
• Ayame (F) = Iris
• Azami (F) = Floare de ciulin
• Chika (F) = Intelepciune
• Chikako (F) = Copilul intelepciunii
• Chiyoi (F) = O mie de generatii
• Chizu (F) = O mie de berze
• Cho (F) = Zorii zilei
• Etsu (F) = Incantare
• Etsuko (F) = Copilul incantarii
• Fuyu (F) = Iarna
• Gen (F) = Sursa primaverii
• Gin (F) = Argint
• Hama (F) = Plaja
• Hanako (F) = Copilul floare
• Haru (F) = Primavara
• Hatsu (F) = Primul nascut
• Haya (F) = Vioi (rapid, ager...)
• Hide (F) = Superior