botlending forum - Blogs http://forum.botlending.com/blogs/ en Tue, 02 Dec 2008 15:12:41 GMT vBulletin 60 http://forum.botlending.com/images/misc/rss.jpg botlending forum - Blogs http://forum.botlending.com/blogs/ Despre Toamna http://forum.botlending.com/blogs/perseida/231-despre-toamna.html Fri, 28 Nov 2008 19:56:01 GMT Simt toamna de la distanta, de pe la mijlocul lui august. Ma vesteste ca va veni cu o adiere de parfum inefabil, ceva intre fosnetul unor voaluri de borangic pe malul marii si freamatul unei paduri tacute pe o creasta de munte. Imi inmoaie inima ca o iubire veche, pe care o regasesc mereu pentru a... Simt toamna de la distanta, de pe la mijlocul lui august. Ma vesteste ca va veni cu o adiere de parfum inefabil, ceva intre fosnetul unor voaluri de borangic pe malul marii si freamatul unei paduri tacute pe o creasta de munte. Imi inmoaie inima ca o iubire veche, pe care o regasesc mereu pentru a ne desparti de fiecare data.
E dulce-amara, capricioasa si tandra, copilaroasa si matura. Toamna e de fiecare data alta poveste. Este o poveste despre sfarsit si fagaduinta altui inceput. In toamna simt deplin caderea, care insa poarta in sine nadejdea ridicarii. Cum moartea contine in ea promisiunea invierii. De aici poate ca îmi vine melancolia. Chiar daca stiu ca urmeaza rasaritul, asfintitul tot ma sfasie bland.
Toamna declanseaza in mine un alt fel de intelegere a lumii, care imi scapa in entuziasmul primaverii, in toropeala verii si in tristetea alba a iernii. O intelegere care nu-mi tulbura ratiunea, ci sufletul, in chip vindecator, cum altadata ingerul coborand in scaldatoarea de la Poarta Oilor, din Ierusalim.
Toamna ma face sa traiesc altfel, imi hraneste bucuria si tristetea deopotriva, dar mai ales imi rascoleste memoria, dupa zile ingalbenite de vreme, dar la fel de vii ca atunci cand le-am trait, si ma impinge usor spre meditatie.
Nici o toamna nu seamana cu alta. Fiecare toamna din curtea cu castani a copilariei mele musteste de alte amintiri. Nucii batuti de ploaie de la bunica, strazile maturate de vant, sub un cer acoperit de stoluri de pasari negre, din orasul natal, carele grele de struguri coborand de pe dealuri pictate cu soare, plimbarile din parcuri desfrunzite si ude, mana in mana cu colegul de banca din scoala primara, au fost de fiecare data altfel. Fiecare toamna care vine imi starneste alte asteptari.


Nici o toamna nu mi s-a parut urata, fie ca a fost mai mangaietoare sau mai aspra. Melancolia creste in mine de fiecare data incet, incet, pana pe la mijlocul toamnei, spre a se preschimba apoi intr-o insingurare fara suferinta. Oricate urgente cotidiene m-ar fi presat, niciodata n-am ignorat ce simt: melancolie, tristete, bucurie, speranta - toate nascute din faldurile toamnei. Si nici nu vreau sa trec peste ele, caci ma imbarbateaza, ma fac mai constienta de cine sunt si incotro merg, imi mana zilele cu rost.
Pentru mine, toamna e ca un tango. Acelasi ritm, dar alta melodie. O astept cu bucuria pe care ti-o da dansul, desi cantecul e trist. ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/231-despre-toamna.html Universul meu http://forum.botlending.com/blogs/perseida/230-universul-meu.html Wed, 26 Nov 2008 01:18:57 GMT Un Univers. Cel mai de pret, Universul meu. Aripi multicolore ale fluturilor uriasi bat printre norii ce apara strasnic continutul inchegat al acestei Lumi, iar o armonie plapanda strapunge stanca rece si aspra din care tasnesc fulgerator izvoare cristaline. Aici este Totul. Coagulate impreuna zac... Un Univers. Cel mai de pret, Universul meu. Aripi multicolore ale fluturilor uriasi bat printre norii ce apara strasnic continutul inchegat al acestei Lumi, iar o armonie plapanda strapunge stanca rece si aspra din care tasnesc fulgerator izvoare cristaline. Aici este Totul. Coagulate impreuna zac profanitatea si divinitatea, comunicand in perfect echilibru cu mine. Imi doresc imperfectiunea, din ea deriva si se formeaza perfectiunea. Sunt perfecta in concordanta cu Universul meu. Am un scop si acesta e de a cunoaste Universul meu cu toate meleagurile-i in continua formare ce misuna precum serpii Amazonului. In linistea acestui sistem ferecat, ai patruns Tu. Tu, cel mai maret dintre fluturi, cu aripile cele mai protective, acoperite de culori necunoscute mie. Tu. Izolat si orbitor ai smuls toate lacatele, ai prefacut stanca in mici forme hexagonale de ceara dulce iar in apa virginala de izvor, fuzioneaza acum picaturi de cerneala rosie. Norii au disparut lasand la iveala un rasarit purpuriu. Imperfectiunea dispare si tind spre perfectiune. Dependenta de tine ma face sa ma conformez cu percepte si reguli straine. Universul nu mai este al meu. Impreuna formam un singur Univers comun. Speli usor masca pictata de pe trupul meu, si imi rescrii toate trasaturile. Nu mai analizez Universul meu, acum spart in mii de bucatele, dintre care Tu ti-ai ales doar pe cele favorabile tie. Si nu imi pasa. Nu vreau nimic mai mult. Imperfectiunea deja a disparut integral si o perfectiune conformista ne inconjoara pe amandoi, iar eu simt cum ma cotrolezi. Am trecut peste orgolii si principii, peste capricii si dorinte, dar te am. Si e de ajuns. Dar o ceata densa colcaie imprejurul lumii noastre si in umbra ei iti vad reflectia sumbra. Iti vad aripile devenite monocolore si iti simt coltii ascutiti infipti adanc in mine. Acum te vad. Esti un parazit, intr-o relatie mutuala de dependenta cu mine. Repulsie, animozitate, chin, dezbinare, un cuvant, suferinta, teama, disperare, necunoastere. Ma scufund progresiv intr-un abis negru, patruns de o singura raza de lumina. Groaza, gelozie, furie, incrancenare, nemultumire. Ma apropii lent si privesc raza, acum evanescenta. Raman singura in bezna tulburatoare si cufundata intr-o tacere asurzitoare...

Te urasc pentru minciuna ta. Te iubesc pentru ca m-ai facut sa cunosc minciuna. Te urasc pentru distonanta ta. Te iubesc pentru ca mi-ai aratat ca ea exista. Te urasc pentru ca ai fost prima zvacnire de dorinta. Te iubesc pentru ca mi-ai deschis acest drum. Te urasc pentru ca m-ai lasat singura. Te iubesc caci, cu ocazia ta am aflat cum este singuratatea. Te urasc pentru ca mi-ai tulburat armonia nepretuita. Te iubesc pentru ca mi-ai oferit stropul de nefast atat de necesar pentru a putea aprecia cu adevarat frumusetile vietii. Te urasc pentru ca m-ai parasit. Te iubesc pentru ca imi oferi ocazia a altcuiva, poate mai bun. Te urasc pentru ca mi-ai sfasiat incuietorile intimitatii. Te iubesc pentru ca m-ai facut dezinvolta. Te urasc pentru ca mi-ai distrus cruzimea atat de necesara supravietuirii. Te iubesc pentru ca mi-ai dizolvat sufletul de stanca si i-ai inradacinat o latura divina. Te urasc pentru ca acum, ma doare. Te iubesc pentru ca mi-ai aratat cat de cruda poate fi durerea. Te urasc pentru ca nu te voi mai putea vedea. Te iubesc pentru ca mi-ai oferit atatea amintiri mirifice. Te urasc pentru ca m-ai facut sa plang. Te iubesc pentru ca mi-ai aratat ca am suflet . Te urasc pentru ca ai ruinat perfectiunea construita de amandoi. Te iubesc pentru ca in sfarsit, sunt imperfecta… ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/230-universul-meu.html Maine dimieata... http://forum.botlending.com/blogs/perseida/229-maine-dimieata.html Tue, 25 Nov 2008 14:47:57 GMT Acum patru sute de ani li se taia nasul sau erau inecate, fiind socotite purtatoare de pacate "ce spurca barbatii cei rai si fara omenie", conform primelor relatari despre prostituate, datate in 1643.
Tot pravila preciza: ,,Curva se cunoaste pre locul ce lacueste si pre vesmintele ce poarta'' - adica dupa mahala si haine. Astazi, mahalaua nu mai e un criteriu…pentru ca in centrul Bucurestiului a aparut MacDonald…


…si piciorul ei ostenit, izbea inainte si inapoi, intr-un tic-tac dureros de trist. In palma stanga, facuta caus isi odihnea obrazul imbatranit devreme, iar in cealalta mana tinea o tigare ce ardea singura, ca o lumanare la un geam intunecat pe care nu priveste nimeni, niciodata…

Ce taine poarta trupul ei incovoiat sub povara atator atingeri straine? Ce taine poarta sub pleoapele inchise aceasta fata, cu fatza trasa de oboseala si parul ce-i curge pe spate ca un rau negru, prevestitor de demoni?

Sperat-a ea iubirea vesnica? A stat vreodata ea, cu mainile calde lipite de geamul toamnei, cersind iubire? A curs vreodata o singura lacrima in fata vitrinelor cu masti de hartie, sperand la o viata mai buna?

…Statea asa, aplecata in somn, in uitare, intr-o durere muta si numai tigarea aprinsa ardea a viata…mi-a parut deodata ca fata aceea necunoscuta se prelinge in ieslea sfanta, ca pe cerul intunecat al toamnei zaresc Steaua si-am botezat-o in gand: Maria. M-am infiorat pentru ca deodata, in campul tainelor ei, a inceput sa ninga…ningea cu zapada de miei!

…maine dimineata devreme sa ne luam dragostea cu noi si sa iesim s-o înaltam ca pe un zmeu, printre blocuri. Maine dimineata devreme sa fluieram dupa sticleti, maine dimineata devreme sa fim în sfarsit NOI , ca daca n-am fi nu s-ar povesti. Sa nu mai privim lung dupa curvele încercanate care se-ntorc acasa cu mana goala, ascultand muzica tulburatoare a lanturilor de la buticele ce se deschid…

Dedic aceste randuri unei prostituate...Cei care au fost cu mine in acea seara, la McDo, cu siguranta isi aduc aminte... ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/229-maine-dimieata.html Despre singuratate http://forum.botlending.com/blogs/perseida/228-despre-singuratate.html Tue, 25 Nov 2008 01:44:53 GMT Perseida : Marea trufie a tineretii este credinta ca timpul actioneaza numai asupra altora. Cand un om tanar se gandeste la el, proiectandu-se peste 20 - 30 de ani, o face vazand numai avantajele trecerii timpului - o maturizare, o împlinire a unor proiecte, un succes, o cariera. Cine ar fi atat... Perseida :
Marea trufie a tineretii este credinta ca timpul actioneaza numai asupra altora. Cand un om tanar se gandeste la el, proiectandu-se peste 20 - 30 de ani, o face vazand numai avantajele trecerii timpului - o maturizare, o împlinire a unor proiecte, un succes, o cariera. Cine ar fi atat de lucid sa vada ca, la acea varsta, începi sa iei act de existenta trupului, fratelui porc, cum zicea Noica, prin semnele pe care acesta ti le da : miscarile sunt mai încete, oboseala vine parca din senin, ficatul are mici, dar repetate puseuri de personalitate, cearcanele apar ca petele pe o haina careia de fapt nu vrei sa-i dai lustru cu peria. Entuziasmul scade, clipele de reverie sunt tot mai dese, puterea fizica slabeste si se traduc în absenta chefului, poftei de a face. Cand esti tanar, habar nu ai ca batranetea este o boala care se ia. Nimeni, sau mai nimeni, nu crede ca el însusi va deveni obositor prin tabieturi, ca-si va dori afectiune la fel de mult ca în copilarie, ca va simti în jurul lui o altfel de viata, ca prietenii vor disparea încetul cu încetul, va ramane tot mai singur. Si ceea ce odata era fast, jubilatie a fiecarei clipe si bucurie aproape fara motiv se transforma acum în griul mai apropiat adevarului vietii, un adevar care nu foloseste la nimic…


El :

Spui cuvintele astea dar tu nu te-ai gandit asa, niciodata, la tine, stii de ce? Pentru eu nu ma pot gandi asa la tine, cei care te cunosc nu se pot gandi asa la tine… Am convingerea ca esti facuta din praf de stele, intr-un loc fara timp si fara spatiu. Stii, cateodata, mi-e teama sa si respir…daca te-as risipi cu respiratia mea?
Mi-a trecut prin gand : daca nu existi? si îngrozit am închis ochii…imposibil mi-am spus aseara!

Perseida :

…Cunosc oameni incapabili sa suporte singuratatea, oameni care fara o prezenta langa ei, fie si strict fizica, intra in vrie, panicheaza, se inspaimanta de vidul interior si exterior si fac orice (stau prin carciumi sau la job pana nebunesc epuizati, dau telefoane cui apuca, frecventeaza felurite comitete si preacinstite adunari in care pierd timpul in mod organizat etc.), totul numai pentru a nu ramane singuri. Sa puna mana pe o carte? De acord, dar la biblioteca. Sa asculte o muzica? Nimic mai simplu, dar in cluburi sau la concerte. Habar nu au ca singuratatea asta de care fug acum ca iepurii in bataia farurilor ii va prinde din urma cand se vor astepta mai putin si ii va lovi foarte dur...

El :

Cei mai multi dintre noi nu au organ pentru singuratate. Nu si-o pot asuma si fac orice sa scape de ea (cand niciun truc nu mai functioneaza, se casatoresc, "isi unesc destinele" cum se spune, dar degeaba, deoarece rezultatul e exact contrariul). Am cunoscut niste fete faine care aveau un singur defect: nu suportau sa ramana singure. Fara a deteriora prea mult semnificatia conceptului, le-am gasit niste "fiinte tragice". Motiv pentru care nu avea sens sa le explic ca spaima de a fi (prea) singur e, uneori, laitmotivul plictiselii de noi insine. Vad bine ca tu nu te-ai plictisit de tine…m-ai accepta tu oare în singuratatea ta? ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/228-despre-singuratate.html Cuvant inainte http://forum.botlending.com/blogs/perseida/227-cuvant-inainte.html Tue, 25 Nov 2008 01:30:38 GMT Postul « Nocturnale» va parea multora fara început si fara sfarsit si poate asa si este, dar in viata mea s-a potrivit ca o piesa de puzzle iar povestea care urmeaza s-a petrecut într-un timp cand ramasesem foarte singura si ma refugiasem langa singurii mei prieteni care nu m-au tradat niciodata :... Postul « Nocturnale» va parea multora fara început si fara sfarsit si poate asa si este, dar in viata mea s-a potrivit ca o piesa de puzzle iar povestea care urmeaza s-a petrecut într-un timp cand ramasesem foarte singura si ma refugiasem langa singurii mei prieteni care nu m-au tradat niciodata : cartile, cainii si ariciul.

Intamplarea mea m-a dus cu gandul la Octavian Paler (Viata pe un peron) si de aceea îmi încep povestirea cu un fragment din cartea sa…sau poate, doar mai aman un pic transpunerea gandurilor mele în randuri, ganduri carora nu le-am gasit sens din cauza unei stranii coincidente. Cine sa ma fi cunoscut atat de bine încat sa înceapa seria de « nocturnale » ( mails primite seara de seara cam la aceeasi ora), cum as numi-o eu?
« Totul a început, de fapt, cu un telefon. Cineva a facut, într-o zi, din greseala numarul meu si m-a amuzat cat de rau se balbaia tot cerandu-si scuze. La un momendat, am pufnit amandoi în ras. In ziua urmatoare m-a sunat din nou, a treia zi la fel. De fiecare data, la ora cinci dupa-amiaza, fix. La început ma agasa asta, ma sacaia. Pe urma a început sa ma distreze, Era un joc, dar ce mai, a sfarsit prin a deveni necesitate. Nu mai aveam rabdare, doream sa vina cat mai repede ora cinci. Cand se apropia ora, fugeam de oriunde. Lasam totul balta si ma duceam acasa.
…Am continuat asa cateva luni. In fiecare zi ma suna fix la cinci. Stateam de vorba despre vreme, despre ce se întampla în lume, despre noi. Dupa o jumatate de ora, zicea invariabil : te las, pe maine! Intr-o zi n-a mai sunat. In noaptea aceea mi-a venit greu sa adorm. Si în urmatoarea. Am început sa iau somnifere. Ma îndragostisem cumva de o voce? Ar fi fost absurd. Explicatia era probail ca ma obisnuisem cu acele convorbiri, iar acum îmi lipseau. Eram prea singura ca sa ma debarasez usor de unicul meu punc fix. Cum se apropia ora cinci ma asezam in fotoliu si asteptam… ( Eleonora)»

Povestea mea incepe asa :
Primul e-mail l-am primit « din greseala », convinsa fiind si astazi ca nu mi se adresa mie. Cu timp în urma, publicasem niste fotografii de vacanta pe un site oarecare. Nu m-am asteptat ca cineva sa faca comentarii, dar într-o seara, spre surprinderea mea, primesc cateva randuri « Ce fotografii frumoase si cat de bine ai redat Sicilia, cum ai ajuns acolo? ». Am raspuns imediat cu intentia de-a îndrepta greseala, fotografiile mele erau din Dakota si nicidecum din Sicilia si probabil prezentul mail nu mi se adreseaza mie.
Spre surprinderea mea, a doua zi, cam la aceeasi ora de seara primesc alt mail, fara cea mai mica aluzie la cel precedent, însa îmi parea mult mai elaborat ca primul si anume, persoana respectiva ma cautase si ma cautase atat de bine încat stia deja ca am publicat diferite articole pe net, sub diferite nume. Sa fi fost o coincidenta ca a facut legatura? Sa fi fost o simpla farsa? Sa fi fost cineva care de fapt ma cunostea deja? Peu importe ce a fost, comenatriile pe care le-am primit seara de seara mi-au facut placere si totodata m-au uimit. Si cu cat imi scria, cu atat imi dadeam seama ca acea persoana sapa galerii adanci in sufletul meu, si ca sa nu se rataceasca, punea fire nevazute care nu se încurcau niciodata.

Fiecare mail era un comentariu pertinent asupra starii mele de suflet, asupra stilului meu, asupra a ceea ce simteam si gandeam, asupra imaginatiei si fanteziei mele, asupra a ceea ce doream sa exprim, asupra a ceea ce simtea cititorul…Am încercat sa spun ca de fapt totul era fictiune, dar mi s-a raspuns promt : « asta esti tu, eu doar încerc sa te aflu si într-o zi voi stii cine esti…scrierile tale nu sunt doar simple ganduri sau întamplari, sunt lacrimi, sunt stropii reci de ploaie ce-mi biciuie pielea in noptile fierbinti, sunt magaiere, sunt soapte… ».

De curand, am cerut perimisiunea sa public unele « scrisori » (mails), precum si raspunsurile mele.Am spus ca nu mai putem si nu mai doresc sa continuam asa. Daca doreste sa scrie ceva, sa comenteze la rubrica respectiva. Doream sa se trezeasca din acest vis închipuit…totul era în el si unele asemanari cu mine erau pur întamplatoare… ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/227-cuvant-inainte.html Yuki Onna http://forum.botlending.com/blogs/perseida/226-yuki-onna.html Mon, 24 Nov 2008 23:24:22 GMT In a village of Musashi Province , there lived two woodcutters: Mosaku and Minokichi. At the time of which I am speaking, Mosaku was an old man and Minokichi, his apprentice, was a lad of eighteen years. Every day they went together to a forest situated about five miles from their village. On... In a village of Musashi Province , there lived two woodcutters: Mosaku and Minokichi. At the time of which I am speaking, Mosaku was an old man and Minokichi, his apprentice, was a lad of eighteen years.

Every day they went together to a forest situated about five miles from their village. On the way to that forest there is a wide river to cross and there is a ferry-boat. Several times a bridge was built where the ferry is but the bridge was each time carried away by a flood. No common bridge can resist the current there when the river rises.

Mosaku and Minokichi were on their way home, one very cold evening, when a great snowstorm overtook them. They reached the ferry and they found that the boatman had gone away, leaving his boat on the other side of the river. It was no day for swimming and the woodcutters took shelter in the ferryman's hut,thinking themselves lucky to find any shelter at all. There was no brazier in the hut, nor any place in which to make a fire, it was only a two-mat hut, with a single door, but no window. Mosaku and Minokichi fastened the door and lay down to rest, with their straw rain-coats over them. At first they did not feel very cold and they thought that the storm would soon be over.
The old man almost immediately fell asleep but the boy, Minokichi, lay awake a long time, listening to the awful wind and the continual slashing of the snow against the door. The river was roaring and the hut swayed and creaked like a junk at sea. It was a terrible storm and the air was every moment becoming colder and Minokichi shivered under his rain-coat. But at last, in spite of the cold, he too fell asleep.

He was awakened by a showering of snow in his face. The door of the hut had been forced open and, by the snow-light (yuki-akari), he saw a woman in the room,a woman all in white. She was bending above Mosaku, and blowing her breath upon him and her breath was like a bright white smoke. Almost in the same moment she turned to Minokichi, and stooped over him. He tried to cry out, but found that he could not utter any sound. The white woman bent down over him, lower and lower, until her face almost touched him and he saw that she was very beautiful,though her eyes made him afraid. For a little time she continued to look at him then she smiled, and she whispered:

"I intended to treat you like the other man. But I cannot help feeling some pity for you,because you are so young... You are a pretty boy, Minokichi and I will not hurt you now. But, if you ever tell anybody,even your own mother, about what you have seen this night, I shall know it and then I will kill you... Remember what I say!"

With these words, she turned from him, and passed through the doorway. Then he found himself able to move and he sprang up, and looked out. But the woman was nowhere to be seen and the snow was driving furiously into the hut. Minokichi closed the door and secured it by fixing several billets of wood against it. He wondered if the wind had blown it open, he thought that he might have been only dreaming and might have mistaken the gleam of the snow-light in the doorway for the figure of a white woman, but he could not be sure. He called to Mosaku, and was frightened because the old man did not answer. He put out his hand in the dark, and touched Mosaku's face, and found that it was ice! Mosaku was stark and dead...

By dawn the storm was over and when the ferryman returned to his station, a little after sunrise, he found Minokichi lying senseless beside the frozen body of Mosaku. Minokichi was promptly cared for and soon came to himself, but he remained a long time ill from the effects of the cold of that terrible night. He had been greatly frightened also by the old man's death but he said nothing about the vision of the woman in white. As soon as he got well again, he returned to his calling, going alone every morning to the forest, and coming back at nightfall with his bundles of wood, which his mother helped him to sell.

One evening, in the winter of the following year, as he was on his way home, he overtook a girl who happened to be traveling by the same road. She was a tall girl, very good-looking and she answered Minokichi's greeting in a voice as pleasant to the ear as the voice of a song-bird. Then he walked beside her and they began to talk. The girl said that her name was Yuki ; that she had lately lost both of her parents and that she was going to Yedo , where she happened to have some poor relations, who might help her to find a situation as a servant. Minokichi soon felt charmed by this strange girl and the more that he looked at her, the handsomer she appeared to be. He asked her whether she was yet betrothed and she answered, laughingly, that she was free. Then, in her turn, she asked Minokichi whether he was married, or pledge to marry and he told her that, although he had only a widowed mother to support, the question of an "honorable daughter-in-law" had not yet been considered, as he was very young... After these confidences, they walked on for a long while without speaking but, as the proverb declares, Ki ga areba, me mo kuchi hodo ni mono wo iu: "When the wish is there, the eyes can say as much as the mouth." By the time they reached the village, they had become very much pleased with each other and then Minokichi asked Yuki to rest awhile at his house. After some shy hesitation, she went there with him and his mother made her welcome, and prepared a warm meal for her. Yuki behaved so nicely that Minokichi's mother took a sudden fancy to her, and persuaded her to delay her journey to Yedo. And the natural end of the matter was that Yuki never went to Yedo at all. She remained in the house, as an "honorable daughter-in-law."

Yuki proved a very good daughter-in-law. When Minokichi's mother came to die, some five years later, her last words were words of affection and praise for the wife of her son. And Yuki born Minokichi ten children, boys and girls, handsome children all of them, and very fair of skin.
The country folk thought Yuki a wonderful person, by nature different from themselves. Most of the peasant women age early, but Yuki, even after having become the mother of ten children, looked as young and fresh as on the day when she had first come to the village.

One night, after the children had gone to sleep, Yuki was sewing by the light of a paper lamp and Minokichi, watching her, said:

"To see you sewing there, with the light on your face, makes me think of a strange thing that happened when I was a lad of eighteen. I then saw somebody as beautiful and white as you are now indeed, she was very like you."...

Without lifting her eyes from her work, Yuki responded:

"Tell me about her... Where did you see her?
Then Minokichi told her about the terrible night in the ferryman's hut, and about the White Woman that had stooped above him, smiling and whispering, and about the silent death of old Mosaku. And he said:
"Asleep or awake, that was the only time that I saw a being as beautiful as you. Of course, she was not a human being and I was afraid of her, very much afraid, but she was so white!... Indeed, I have never been sure whether it was a dream that I saw, or the Woman of the Snow."...

Yuki flung down her sewing, and arose, and bowed above Minokichi where he sat, and shrieked into his face:

"It was I ! Yuki it was! And I told you then that I would kill you if you ever said one word about it!... But for those children asleep there, I wouldn’t kill you this moment! And now you had better take very, very good care of them, for if ever they have reason to complain of you, I will treat you as you deserve!"...


Even as she screamed, her voice became thin, like a crying of wind, then she melted into a bright white mist that spired to the roof-beams, and shuddered away through the smoke-hold... Never again was she seen. ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/226-yuki-onna.html Ea http://forum.botlending.com/blogs/perseida/225-ea.html Wed, 19 Nov 2008 20:04:56 GMT Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă ? !

Nichita Stanescu ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/225-ea.html Papusarul http://forum.botlending.com/blogs/perseida/224-papusarul.html Wed, 19 Nov 2008 12:04:37 GMT *« Cand doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o? » * -O.Paler- M-am întalnit cu el de prea multe ori. La un moment dat ne cunosteam atat de bine, încat îi ghiceam de departe starea, înainte de a ne vedea, doar auzindu-l la telefon. Ma suparam, desigur, ca trecerea... « Cand doare cicatricea
ne doare rana veche
sau faptul c-am uitat-o? »

-O.Paler-

M-am întalnit cu el de prea multe ori. La un moment dat ne cunosteam atat de bine, încat îi ghiceam de departe starea, înainte de a ne vedea, doar auzindu-l la telefon. Ma suparam, desigur, ca trecerea timpului ne facuse atat de previzibili. Asa cum eu îi ghiceam starile, absentele, nervii si emotiile de moment, tot asa si el putea sa prevada cand aveam sa ma bucur, sa ma întristez, sa dispar si sa reapar, dupa o clipa, stapanita de o parere de rau pentru ca ma prefacusem. Însa tot acest dans facea parte dintr-un joc, jocul fantastic al aparentelor care pot vorbi, pentru ca le împrumuta cineva vocea.

Seamana cu un teatru de papusi, în care papusarul se iveste cand si cand, dintre decoruri, soptind ironic:
"tristetea ta batea uneori din aripi, faceai semne disperate cu sufletul"
si în care eu îi raspund:
"nervii marii sunt valurile" - zambind amar din ochi
iar papusarul, « cel care stia », completeaza:
"doar noi eram primii pe genericul lungmetrajului regizat de absentele mele".

Însa acesta nu este un teatru de papusi. E doar o scena pe care se mai joaca o carte a singuratatii prost înteleasa. La naiba, spun, cu reflexiile, ironiile si adunarile care nu se potrivesc. E o scena pe care lucrurile nu sunt mici si meschine, pe care nu se paseste cu atentie, ca sa nu tulburi somnul care nu e atent decat la sine însusi. Pe aceasta scena nu se vorbeste despre frustrari, se raspunde la scrisori, nu se tipa, ci se vorbeste în soapta, nu se începe o istorie si înca una, din mers, ca sa serveasca drept "varianta de rezerva", nu se respira lenes, nu se ating visele celuilalt, nu se ating nici macar visele tale, care raman suspendate undeva între realitate si cosmar, nu se aud urlete, ci doar muzica clasica, nu se alearga dupa senzatie, ci dupa bucuria de a vedea, a doua zi de dimineata, zambetul copilaresc al celui/celei care doarme langa tine, prins într-o viziune de neînteles.

Nu pot sa nu observ nepotrivirile. Pot sa ma chinui, revenind, pana cand noaptea se va face zi, iar tot ce-am încercat sa spun va avea un sens, dincolo de egoismul propriu care-l îndemna pe papusar sa stranga tot ce prindea în desaga lui si sa continue cu jocul pana unde îsi putea imagina, în marinimia lui, ca l-ar putea duce. Nu ajungeam niciodata mai departe decat ajunsesem data trecuta, zgomotele din mormant deveneau din ce în ce mai departate si mai slabe, surzeam în linistea în care se simtea lipsa urletului, voiam de toate si aveam prea putin, priveam calatoria trupului între o senzatie si urmatoarea si as fi vrut sa pastram ceva si pentru maine, o zi mai iluzorie si mai putin probabila decat toate « mainile » pe care le traisem pana atunci, fara a le putea duce la capat. Ceva din mine întelesese ca minunea nu se putea întampla si ca tot ce îmi imaginam capata o dimensiune cosmaresca, odata cu trecerea timpului.

As fi vrut sa-mi pot explica de ce ramaneam în acelasi loc. Sa accept ramanerea, daca tot se întamplase, cu toate bunele si relele ei. Sa nu ma mai revolt, cand stiam cum stau lucrurile. Si, daca mi le doream asa, sa nu-mi mai propun sa obtin Altceva-ul. Papusarul acesta, « cel care stia », nu avea mai multe de spus. Îsi strangea zilele si noptile în jurul taliei, ca pe niste pietre pretioase cu care se înfrumuseta pe sine, cu desavarsire neatent la lumea din jur si in special la dorintele si visele mele. Înca as mai putea sa scriu despre ispravile lui… Candva, demult, îmi spusese ca stie sa faca oamenii sa rada, ca el insusi are un zambet frumos si ca se intelege bine cu copiii si de aceea este iubit. Acum, daca l-as mai gasi la fel, i-as spune ca stie sa minta oamenii în asa fel încat sa-i determine sa-l iubeasca. Sa-i ofere un fel de Absolut, în schimbul caruia sa ofere, la ceasuri tarzii si discrete, un absolut mai mic, masurabil în timp, întotdeauna conform cu socotelile sale.

Dar si socotelile victimei, criticandu-si calaul, nu sunt cu nimic mai bune decat cele ale acestuia din urma. Nu rezolvi mare lucru, revoltandu-te la tine acasa, în absenta stapanilor… Nu esti nici mai bun, nici mai rau, ci doar patetic.

Chiar asa, ma gandesc: cine-mi poate oferi o certitudine, în absenta tuturor certitudinilor? Sa fiu eu « cea care stie » si se lauda cu aceasta?

E timpul sa ne odihnim obsesiile pe pernele moi si calde ale visului.

Nu mai e mult si se face dimineata... ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/224-papusarul.html Ce inseamna Bucuresti? http://forum.botlending.com/blogs/perseida/223-ce-inseamna-bucuresti.html Tue, 18 Nov 2008 20:58:35 GMT Ce inseamna Bucuresti? Este capitala…unde visele devin realitate…sau nu. Rad uimita de inceputul banal pe care l-am gasit. Pana la urma ce este orasul acesta? Nu pot sa privesc din punct de vedere politic acest oras. Semnificatia sa drept capitala lasandu-ma rece. Bucurestiul pentru mine este... Ce inseamna Bucuresti? Este capitala…unde visele devin realitate…sau nu. Rad uimita de inceputul banal pe care l-am gasit. Pana la urma ce este orasul acesta?
Nu pot sa privesc din punct de vedere politic acest oras. Semnificatia sa drept capitala lasandu-ma rece.
Bucurestiul pentru mine este ceva nou…pentru ca abia apuc sa-l redescopar si sa-l accept…si nu stiu inca daca el ma accepta.

…paradis…atunci cand trec pe strazile inguste si privesc urmele fostului « Mic Paris », cladirile impozante, arhitectura veche, amintiri de lumina si stralucire cunoscute candva de altii…nu de mine…amintiri care par sa se pastreze in case si pavaje invechite.

…iad…cand nu mai pot respira in inghesuiala din metro, din autobuz,cand ma pierd in multime si caut disperata un oficiu postal, cand cersetorul zdrenturos imi cere cu insistenta un euro,cand nu gasesc un taxi liber,cand trec pe partea cealalta a strazii sa nu fiu smotocita de o adumatura de tigani zgomotosi.

Bucurestiul poate fii orice…depinde cum il privesti. Poti sa fii fericit, sa urasti sau sa iubesti din cauza acestui oras. Cateodata nu inseamna decat un camin unde se aude muzica frantuzeasca veche, sau o multime de oameni ce furnica pe strazi (spre slujba?). Sau un tanar ce imparte fluturasi cu oferte de revelion, sau un afis enorm care anunta reduceri.
Depinde cum il vezi. Pentru fiecare Bucurestiul are alta fata, ca un actor priceput care ofera fiecarui spectacol un farmec aparte. Mai multe tentatii, mai mult zgomot.

Ma intreb cateodata de ce orasul acesta ma schimba…Cateodata ma sufoca pentru ca nu doarme niciodata, pentru ca ma atrage si pe mine intr-un tumult rapid si zgomotos de senzatii.Cateodata ma linisteste deoarece ofera senzatia de anonimitate si liniste in mijlocul haosului.

Bucurestiul este grandios daca il privesti fugitiv, daca te uiti la constructiile impresionante, vechi sau modrene.

Bucurestiul este mizer si bolnav prin oameni si conceptii, prin brutalitatea prin care imi arata realitatea. ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/223-ce-inseamna-bucuresti.html Hamlet http://forum.botlending.com/blogs/perseida/222-hamlet.html Tue, 18 Nov 2008 20:34:03 GMT În magazinul Obor, exista un raion cu obiecte decorative... cu uimire ma apropii de un raft si vad o carte groasa, editie lux, legatura sofisticata si « pretioasa ». Maret, cu litere aurite - sunt anuntata ce carte voi deschide: Hamlet. Shakespeare. Din ce în ce mai uimita de adevarul prezentei... În magazinul Obor, exista un raion cu obiecte decorative... cu uimire ma apropii de un raft si vad o carte groasa, editie lux, legatura sofisticata si « pretioasa ». Maret, cu litere aurite - sunt anuntata ce carte voi deschide: Hamlet. Shakespeare. Din ce în ce mai uimita de adevarul prezentei lui Hamlet în coltul de lampi, ghivece, flori de plastic si lumanari parfumate, ridic cartea de pe raftul ei si o deschid.
Cu toata certitudinea de rigoare - Hamlet era doar o cutie goala... Adevarul cateodata nu se alege. Se risipeste cu timpul… ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/222-hamlet.html Tanka de toamna http://forum.botlending.com/blogs/perseida/221-tanka-de-toamna.html Mon, 17 Nov 2008 13:21:16 GMT *« Niciodata toamna nu fu mai frumoasa sufletului nostru bucuros de moarte » *- Tudor Arghezi - Umbrele toamnei Si rafalele de vant Marginind cararea Sub talbile tale. Umbrele toamnei intre cer si pamant palcuri de copaci « Niciodata toamna nu fu mai frumoasa sufletului nostru bucuros de moarte » - Tudor Arghezi -

Umbrele toamnei
Si rafalele de vant
Marginind cararea
Sub talbile tale.

Umbrele toamnei
intre cer si pamant
palcuri de copaci
pe drumul serpuit
singuratatea mea

Perseida 17 nov.2008 ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/221-tanka-de-toamna.html Somnul http://forum.botlending.com/blogs/universalia/220-somnul.html Sat, 15 Nov 2008 00:08:30 GMT Si daca pietrele sunt pasari dormind, lung dormind, ale unui altui aer?... Si daca arborii soldati sunt dormind dupa lupta dormind, ai altei cetati?... Si daca eu sunt un vis; si daca m-ar trezi cineva spunindu-mi: Si daca pietrele sunt pasari dormind,
lung dormind,
ale unui altui aer?...
Si daca arborii
soldati sunt dormind
dupa lupta dormind,
ai altei cetati?...
Si daca eu sunt un vis;
si daca m-ar trezi cineva
spunindu-mi:
tu esti; apara-ma si fii.

Nichita Stănescu ]]> UniversaliA http://forum.botlending.com/blogs/universalia/220-somnul.html Tu esti somnul http://forum.botlending.com/blogs/perseida/219-tu-esti-somnul.html Fri, 14 Nov 2008 22:16:33 GMT Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.

Ana Blandiana ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/219-tu-esti-somnul.html Fara tine http://forum.botlending.com/blogs/universalia/218-fara-tine.html Fri, 14 Nov 2008 08:42:16 GMT
Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Ana Blandiana
]]> UniversaliA http://forum.botlending.com/blogs/universalia/218-fara-tine.html Amintiri din Bucuresti http://forum.botlending.com/blogs/perseida/217-amintiri-din-bucuresti.html Thu, 13 Nov 2008 13:04:56 GMT Motto:

"EL: Everyone has a free entry-pass for a walk in the clouds, at least once in a lifetime. I’d like to borrow one from you, somebody who has been blessed with plenty of such entry-passes…

EA : Ce pot face?...In lipsa de corabii, ma multumesc cu acoperisuri…"


As fi vrut sa locuiesc pe o corabie cu panze. Sa vad marea printr-un hublou. Sa admir faruri si sa ma bucur cand vad porturi. Sa privesc apusuri nostalgice si rasarituri melancolice. Sa trandavesc intr-un hamac, cu un picior atarnandu-mi lenes. Din cand in cand sa ancorez intr-un port. Si sa plec mai departe. Oriunde. Sa trec pe langa faruri. Catre alte porturi… M-as multumi si cu o casa din lemn si caramida pe malul marii. Cu geamuri protejate de obloane. Cu bucata mea de plaja. "Ce-ai vrea sa te faci cand vei fi mare?" "Paznic de far" as raspunde…

In vizita mea in Romania locuiam intr-un apartament la bloc, zugravit in alb. Aveam corabia mea....in ganduri. Si, visand la bucata mea de plaja pentru a ancora, ma multumeam cu acoperisurile Bucurestiului. Uneori este fascinant sa privim de sus…sau in zare. In rest… Nu cunosc Bucurestiul, cum credeam. Il tot descopar. Nu sunt trista de ceea ce am vazut... ma gandesc, asadar, intr-una…
Cartierul in care am locuit eu e plin de povesti. Bucurestiul bolboroseste de povesti. La fiecare 5 minute, in jurul meu se petreceau intamplari demne de a ramane in istorie. Poate intr-o zi o sa am timp sa scriu despre tot ce am vazut, auzit si simtit… poate cineva care imi va citi povestea mea se va regasi in ea….

…Bucurestiul nu a adormit. Am adormit doar eu…sau am vrut sa dorm. Dar ma prinsese asa un dor de o gura de aer proaspat, de colindat prin capitala , seara…
Prinsa cu gandurile in dorintele mele, ma pierd printre oamenii grabiti care isi doresc si ei cate ceva. Ma pierd printre ei, de parca as fi numai eu. Ma uit lung prin ferestrele de la metro (de parca ar fi peisaje), fara sa retin fete, fara sa prind gesturile greoaie pe care ceilalti le fac, obositi. Oare este egoist sa te gandesti la ce va fi peste 20 de minute cand vei ajunge la Intercontinental, sa visezi la amandina pe care o vei manca la micul magazin din colt, sa-ti muti telefonul din buzunar in buzunar in caz ca te va suna cineva si nu vrei sa ratezi apelul, sa-ti pese numai de ce simti tu atunci si acolo? E egoist sa nu intorci privirea in stanga si in dreapta, sa te cufunzi in ganduri, fara sa simti calatorul care aproape doarme pe scaun, in timp ce tu stai agatata de bara? Cat de ciudat ar fi sa-i spui "buna seara" barbatului al carei nume nu-l stii, dar a carei fata ti se pare atat de cunoscuta?

Am vazut cel mai de sus Bucurestiul noaptea, intr-o sera de octombrie, am urcat pana la ultimul etaj al Intercontinentalului. Mai intai am vorbit jos cu portarii si le-am explicat ca nu sunt o turista straina, ci doar o bucuresteanca obisnuita care n-a admirat niciodata de sus panorama nocturna a propriului ei oras. N-au avut nici o obiectie, ba mai mult, m-au condus pana la lift. In lift m-am simtit ca in avion, aveam un gol in stomac de emotie, numaram etajele care ma desparteau de imaginea pe care mi-o inchipuisem aproape fantastica, ca intr-un fim SF, cu o explozie colorata de lumini miscatoare, cu bulevarde care se vor vedea ca in palma ca niste piste de decolare si cu siluetele blocurilor proiectate pe cer. N-am vazut nimic din toate astea, orasul pe care ar fi trebuit sa-l percep ca pe o dinamica entitate, extrem de vie si de fluida, a unei alte galaxii, zacea undeva, mort la picioarele mele.
S-a lasat tacerea pentru un timp, atata timp cat i-ar fi trebuit unei pietre aruncate intr-o fantana sa ajunga la fund.
Ma gandeam ca in viata suntem mereu pusi la incercare.
Afara se lasase intunericul sfarsitului de toamna. Jos de tot se vedeau cateva din luminitele galbene ale orasului... Asa, de la inaltime, pareau ca asteapta si ele sa fie strivite sub talpile cuiva…

Intunericul mi se furisa in urechi ca un ulei.
.
Timpul murise si peste el se asternusera troiene de frunze moarte.

Am simtit aerul rece, dar nu ca un vant ci mai de graba ca o panza inghetata…Noapte buna Bucuresti! ]]> Perseida http://forum.botlending.com/blogs/perseida/217-amintiri-din-bucuresti.html