Despre singuratate

Perseida :
Marea trufie a tineretii este credinta ca timpul actioneaza numai asupra altora. Cand un om tanar se gandeste la el, proiectandu-se peste 20 - 30 de ani, o face vazand numai avantajele trecerii timpului - o maturizare, o împlinire a unor proiecte, un succes, o cariera. Cine ar fi atat de lucid sa vada ca, la acea varsta, începi sa iei act de existenta trupului, fratelui porc, cum zicea Noica, prin semnele pe care acesta ti le da : miscarile sunt mai încete, oboseala vine parca din senin, ficatul are mici, dar repetate puseuri de personalitate, cearcanele apar ca petele pe o haina careia de fapt nu vrei sa-i dai lustru cu peria. Entuziasmul scade, clipele de reverie sunt tot mai dese, puterea fizica slabeste si se traduc în absenta chefului, poftei de a face. Cand esti tanar, habar nu ai ca batranetea este o boala care se ia. Nimeni, sau mai nimeni, nu crede ca el însusi va deveni obositor prin tabieturi, ca-si va dori afectiune la fel de mult ca în copilarie, ca va simti în jurul lui o altfel de viata, ca prietenii vor disparea încetul cu încetul, va ramane tot mai singur. Si ceea ce odata era fast, jubilatie a fiecarei clipe si bucurie aproape fara motiv se transforma acum în griul mai apropiat adevarului vietii, un adevar care nu foloseste la nimic…


El :

Spui cuvintele astea dar tu nu te-ai gandit asa, niciodata, la tine, stii de ce? Pentru eu nu ma pot gandi asa la tine, cei care te cunosc nu se pot gandi asa la tine… Am convingerea ca esti facuta din praf de stele, intr-un loc fara timp si fara spatiu. Stii, cateodata, mi-e teama sa si respir…daca te-as risipi cu respiratia mea?
Mi-a trecut prin gand : daca nu existi? si îngrozit am închis ochii…imposibil mi-am spus aseara!

Perseida :

…Cunosc oameni incapabili sa suporte singuratatea, oameni care fara o prezenta langa ei, fie si strict fizica, intra in vrie, panicheaza, se inspaimanta de vidul interior si exterior si fac orice (stau prin carciumi sau la job pana nebunesc epuizati, dau telefoane cui apuca, frecventeaza felurite comitete si preacinstite adunari in care pierd timpul in mod organizat etc.), totul numai pentru a nu ramane singuri. Sa puna mana pe o carte? De acord, dar la biblioteca. Sa asculte o muzica? Nimic mai simplu, dar in cluburi sau la concerte. Habar nu au ca singuratatea asta de care fug acum ca iepurii in bataia farurilor ii va prinde din urma cand se vor astepta mai putin si ii va lovi foarte dur...

El :

Cei mai multi dintre noi nu au organ pentru singuratate. Nu si-o pot asuma si fac orice sa scape de ea (cand niciun truc nu mai functioneaza, se casatoresc, "isi unesc destinele" cum se spune, dar degeaba, deoarece rezultatul e exact contrariul). Am cunoscut niste fete faine care aveau un singur defect: nu suportau sa ramana singure. Fara a deteriora prea mult semnificatia conceptului, le-am gasit niste "fiinte tragice". Motiv pentru care nu avea sens sa le explic ca spaima de a fi (prea) singur e, uneori, laitmotivul plictiselii de noi insine. Vad bine ca tu nu te-ai plictisit de tine…m-ai accepta tu oare în singuratatea ta?