Blogul meu are un miros fin de… intuneric, de lemn de brad si de caldura, are un miros puternic de cafea,de ganduri… si de fulgi de nea!
Despre Toamna
Posted 28-11-2008 at 22:56 by Perseida
Simt toamna de la distanta, de pe la mijlocul lui august. Ma vesteste ca va veni cu o adiere de parfum inefabil, ceva intre fosnetul unor voaluri de borangic pe malul marii si freamatul unei paduri tacute pe o creasta de munte. Imi inmoaie inima ca o iubire veche, pe care o regasesc mereu pentru a ne desparti de fiecare data.
E dulce-amara, capricioasa si tandra, copilaroasa si matura. Toamna e de fiecare data alta poveste. Este o poveste despre sfarsit si fagaduinta altui inceput. In toamna simt deplin caderea, care insa poarta in sine nadejdea ridicarii. Cum moartea contine in ea promisiunea invierii. De aici poate ca îmi vine melancolia. Chiar daca stiu ca urmeaza rasaritul, asfintitul tot ma sfasie bland.
Toamna declanseaza in mine un alt fel de intelegere a lumii, care imi scapa in entuziasmul primaverii, in toropeala verii si in tristetea alba a iernii. O intelegere care nu-mi tulbura ratiunea, ci sufletul, in chip vindecator, cum altadata ingerul coborand in scaldatoarea de la Poarta Oilor, din Ierusalim.
Toamna ma face sa traiesc altfel, imi hraneste bucuria si tristetea deopotriva, dar mai ales imi rascoleste memoria, dupa zile ingalbenite de vreme, dar la fel de vii ca atunci cand le-am trait, si ma impinge usor spre meditatie.
Nici o toamna nu seamana cu alta. Fiecare toamna din curtea cu castani a copilariei mele musteste de alte amintiri. Nucii batuti de ploaie de la bunica, strazile maturate de vant, sub un cer acoperit de stoluri de pasari negre, din orasul natal, carele grele de struguri coborand de pe dealuri pictate cu soare, plimbarile din parcuri desfrunzite si ude, mana in mana cu colegul de banca din scoala primara, au fost de fiecare data altfel. Fiecare toamna care vine imi starneste alte asteptari.
Nici o toamna nu mi s-a parut urata, fie ca a fost mai mangaietoare sau mai aspra. Melancolia creste in mine de fiecare data incet, incet, pana pe la mijlocul toamnei, spre a se preschimba apoi intr-o insingurare fara suferinta. Oricate urgente cotidiene m-ar fi presat, niciodata n-am ignorat ce simt: melancolie, tristete, bucurie, speranta - toate nascute din faldurile toamnei. Si nici nu vreau sa trec peste ele, caci ma imbarbateaza, ma fac mai constienta de cine sunt si incotro merg, imi mana zilele cu rost.
Pentru mine, toamna e ca un tango. Acelasi ritm, dar alta melodie. O astept cu bucuria pe care ti-o da dansul, desi cantecul e trist.
E dulce-amara, capricioasa si tandra, copilaroasa si matura. Toamna e de fiecare data alta poveste. Este o poveste despre sfarsit si fagaduinta altui inceput. In toamna simt deplin caderea, care insa poarta in sine nadejdea ridicarii. Cum moartea contine in ea promisiunea invierii. De aici poate ca îmi vine melancolia. Chiar daca stiu ca urmeaza rasaritul, asfintitul tot ma sfasie bland.
Toamna declanseaza in mine un alt fel de intelegere a lumii, care imi scapa in entuziasmul primaverii, in toropeala verii si in tristetea alba a iernii. O intelegere care nu-mi tulbura ratiunea, ci sufletul, in chip vindecator, cum altadata ingerul coborand in scaldatoarea de la Poarta Oilor, din Ierusalim.
Toamna ma face sa traiesc altfel, imi hraneste bucuria si tristetea deopotriva, dar mai ales imi rascoleste memoria, dupa zile ingalbenite de vreme, dar la fel de vii ca atunci cand le-am trait, si ma impinge usor spre meditatie.
Nici o toamna nu seamana cu alta. Fiecare toamna din curtea cu castani a copilariei mele musteste de alte amintiri. Nucii batuti de ploaie de la bunica, strazile maturate de vant, sub un cer acoperit de stoluri de pasari negre, din orasul natal, carele grele de struguri coborand de pe dealuri pictate cu soare, plimbarile din parcuri desfrunzite si ude, mana in mana cu colegul de banca din scoala primara, au fost de fiecare data altfel. Fiecare toamna care vine imi starneste alte asteptari.
Nici o toamna nu mi s-a parut urata, fie ca a fost mai mangaietoare sau mai aspra. Melancolia creste in mine de fiecare data incet, incet, pana pe la mijlocul toamnei, spre a se preschimba apoi intr-o insingurare fara suferinta. Oricate urgente cotidiene m-ar fi presat, niciodata n-am ignorat ce simt: melancolie, tristete, bucurie, speranta - toate nascute din faldurile toamnei. Si nici nu vreau sa trec peste ele, caci ma imbarbateaza, ma fac mai constienta de cine sunt si incotro merg, imi mana zilele cu rost.
Pentru mine, toamna e ca un tango. Acelasi ritm, dar alta melodie. O astept cu bucuria pe care ti-o da dansul, desi cantecul e trist.
Total Comments 1
Comments
|
Cand eram mica de tot, imi placea sa cred ca toamna e o sora mai mare si mai bogata a verii. Ca are hambare pline cu mere, cu pere, cu pepeni galbeni si cu nuci. Cu rafturi pline de gutui aurii si borcane cu dulceata de zmeura! Si ca acolo, intr-un ungher de hambar, are un culcus cald, rozaliu si plin de puf, unde-si ascunde sora cea mica, zburdalnica Vara, ca s-o fereasca de frigul iernii, pana ii vine iarasi randul sa infrumuseteze pamantul...
...Un pic mai tarziu, cand mi-a venit randul sa merg la gradinita, am iubit toamna, tocmai pentru ca odata cu venirea ei am descoperit bucuria de a avea o imbracaminte noua: o rochita din stofa fina, albastra, cu "platca" si multe cute, impodobita cu guleras alb, bine scrobit si calcat "la precizie", peste care, in mod obligatoriu, purtam un fel sortz de pichet, cu buzunare incapatoare - si cu pieptar. Sortuletul asta avea niste bretele care "fugeau" pana spre spate unde se intalneau cu un cordon pe care-l legam in dreptul taliei cu o funda mare cat o varza mica... Eram tare mandra de imbracamintea aceasta pompoasa! Astfel impopotonata si obligata sa plec in fiecare dimineata la gradinita, cu ghiozdanul din piele fina, culoarea alba ce avea pictat pe-o parte un pitic care-mi suradea smechereste de sub o ciuperca uriasa - simteam ca intru si eu in randul oamenilor mari, o lume care, dincolo de joaca, iti mai da si o ocupatie... Iata, asadar, motive temeinice care ma fac sa iubesc si acum toamna: amintiri din copilaria mea plina de povesti adevarate sau doar inchipuite, prezente si acum, dupa atatea si atatea decenii luate de vant. Si asta, pentru ca ea, copilaria mea, vegheata de nastrusnicii mei parinti, mi-a ramas intreaga in inima, ca un glob de aur viu si pulsand intruna de dragoste pentru Viata. Cat despre tristete... ma mai cuprinde cateodata... Dar ea nu vine din inima mea, ca "taraisul sarpelui", tacuta si insidioasa, trimisa de ceturile toamnei. Ea vine din golul care s-a facut si se face, tot mai larg, in jurul meu, un gol ce se apropie de dimensiunile unui "Hau". Un "hau" pricinuit de plecarea, spre cele vesnice, a unor fiinte atat de dragi sufletului meu. De doliul care mi se instaleaza in suflet si care ma impinge sa sterg tot mai multe nume si numere de telefon din agenda. Numai ca eu refuz s-o fac! Ei, parintii mei dragi,prieteni, oameni care m-au iubit si pe care i-am iubit si ii iubesc si acum, cand nu ne mai vedem si nu ne mai vorbim la telefon, sunt acolo, langa inima mea. Si ma fac sa ma simt, nu o data, vinovata pentru faptul ca eu mai traiesc. Si ca - in ciuda a tot si a toate - bucuria mea de a trai a ramas intreaga! Si faptul ca, iata, fetita care, candva, pornea intr-o dimineata de toamna timpurie la gradinita, in uniforma din stofa albastra, cu guler scrobit, n-a murit ! Continua sa zambeasca si sa spuna povesti adevarate ori sa nascoceasca povesti miraculoase… |
 
|
Recent Blog Entries by Perseida
- Perseida (19-12-2008)
- Relatia (18-12-2008)
- Mos Craciun (17-12-2008)
- Sirenele (17-12-2008)
- Winter (16-12-2008)
