Despre "a insela"

"2. Nu, nu am inselat niciodata. - Sa fim seriosi, cine te crede?" < Tu chiar esti... rea aici.
Si feminista, daca pot zice asa... Pornesti clar de la faptul ca el a inselat ca sa dai o definite pentru "a insela". Adica cum, vrei sa spui ca nu exista barbati care nu isi inseala iubita/partenera? Repet, barbati, nu baieti sau copii de 2 ani, care fura cate o sarutare dupa bloc vecinei cu 1 an mai mare si se cred Superman...
Te contrazic intr-u totul aici. Si sper sa imi dai si un raspuns la a mea intrebare. Si poate si o completare pentru "a insela" pentru femei... As citi si as fi foarte dur atunci...
You're a woman, I'm a man (dupa cum zice melodia...), dar nu e frumos sa fii unfair

Daca tot s-a gandit cineva sa imi analizeze ideile, si apreciez timpul alocat acestei analize, m-am gandit ca ar fi potrivit sa reactionez sub forma unui post.
Poate mai multi va veti intreba si veti face comentarii despre mine, ideile mele si lumea asta aberanta..Asa ca am intitulat acest post « Viata dupa… »

“Perseida mai vrea ceva pe langa toate astea. Vrea ca perechea ei sa faca amor doar cu ea! Cu alta nici macar in gand! That was too much for me to handle! Asa desteapta cum este ea, oare nu vede imposibilitatea?! Aberatia! Utopia! Eu cred ca vede dar braveaza. Ca sa-l sperie pe vreun iubit. Sa-l educe. Sa-l modeleze. Mare greseala! Si pacat capital! Oare nu stie ea ca, asa cum nu ai voie sa ucizi, nu ai voie nici sa « repari » la o creatie care nu-i a ta? Si unde si-a gasit sa modeleze?! La partea cea mai sensibila si necunoscuta care este creierul. Nici macar sa-l speli nu e voie. Sau mai ales sa-l speli nu e voie!”

Perseida vede prea bine imposibilitatea cerintelor sale si tocmai din acest motiv apare inversunarea unor replici care i s-au dat. E clar de cand lumea ca monogamia nu va este in sange, dar sa fie oare un efort atat de mare sa va respectati partenerul? Este egoismul mai presus de toate?

Imi amintesc de un iubit care, atunci cand mergeam pe strada, se uita numai la mine. Ba mai mult, se mai si impiedica de la atata privit in directia mea. Am observat femei frumoase perindandu-se pe langa noi si nu m-am putut abtine sa nu-l intreb: « Dar tu nu le vezi? ». Le vad, dar nu le privesc, eu pe tine te vreau. “Bine bine, dar esti barbat! Esti si orb?”. Vreau sa le privesti si sa ma alegi pe mine dintre toate, nu sa inchizi ochii ca si cum as exista doar eu.

Imi amintesc de altcineva cu care eram intr-o seara la un restaurant, un fel de invitatie la o cina romantica. Am observat ca se uita in alta directie dar mi-am zis ca poate asa este el, mai « ganditor »…nu m-am asteptat ca la iesirea din restaurant sa faca remarca : « Ai vazut tanara aceea care era la masa vecina cu parintii? Draguta fata, mi-ar place una ca ea… »

De ce spun “Viata de dupa”? Pentru ca sunt lucruri care, odata facute, nu mai pot fi niciodata luate inapoi. Si raman. Tu, ca barbat, treci poate usor peste. Ea/eu, ca femeie, mai greu, chiar niciodata. Nu ai probabil idee ce poate fi in sufletul unei femei dupa ce s-a trezit ca barbatul cu care doarme in acelasi pat a mai trecut prin multe altele in acelasi timp.

Orice ai spune, orice ai face dupa asemenea escapade, nu poti in veci sa alungi imaginile ce vor deveni permanente in ochii femeii. Cum sa mai ai incredere in el dupa asa ceva? Cum sa nu te gandesti daca este intr-adevar la munca? Cum sa-l mai imbratisezi, sa-l saruti etc.?

Oare ii declara aceleasi lucruri pe care mi le declara si mie? Oare o saruta mai pasional? Oare o tinea mai mult in brate dupa? Oare o iubeste? Oare s-a plictisit de mine? Oare, oare si oare? Aceste intrebari vor fi mereu acolo. Fie ca el a incetat orice legatura cu alta, fie ca va continua. Cine sa-l mai creada? Doar a mintit atata timp, doar a putut sa se culce cu ea stiind ca alta il asteapta .

Eu refuz sa invart in minte asemenea intrebari. Si nu exista decat o metoda prin care pot fi evitate: disolutia legaturii. Du-te la ea, du-te la altele, du-te unde vrei. Esti o permanenta suferinta, o permanenta indoiala in viata mea daca ramai. Pleaca!

Exista si posibilitatea ca ea sa nu afle, dar o femeie simte intotdeauna. Si chiar daca nu va veni confirmarea prea curand, intrebarile tot vor exista. Adevaratul raspuns nu se va afla niciodata in mainile lui. E evident ca nu ai in cine sa ai incredere.

In fond si la urma urmei, daca nu te poti dedica unei singure femei, de ce te mai cladesti o relatie? E obligatoriu prin lege? Nu poti trai altfel? Simti nevoia arzatoare de a avea pe cineva care sa te astepte ?

Nu concep existenta iubirii si a inselatului in acelasi timp. Este psihic imposibil. Cand iubesti nu stii cum sa-i mai faci pe plac partenerului, nu stii cum sa faci sa fie mai fericit, nu stii cum sa il tii cat mai departe de suferinta. Inima ta e intr-un singur loc, iar gandul urmeaza inima.

Nu modelez si nu educ pe nimeni. Altfel nu as intoarce spatele si as pleca. Daca tu ai in sange mai multe femei, nu-ti pot induce eu una singura.

“A insela” presupune umilinta de ambele parti, daca nu cumva si de a treia parte. Este deja un subiect discutat si rediscutat, deja devenind filozofic deoarece niciodata nu-si va gasi o rezolvare.

Problema nu mai e DE CE insala, nici macar CA insala. Problema se pune altfel de aceasta data. Cum mai poti trai cu el? Cum poti ierta? Si daca ierti, cum poti crede ca nu se va repeta? Cum poti crede ca mai ramane ceva din ce a fost? Cum poti crede ca a fost o greseala? Cum il mai poti privi in ochi si crede ca “te iubesc” este real? Cum mai poti trai cu atatea intrebari macinatoare? Raspunsul meu este ca nu poti. Orice ar face el sa compenseze, orice ar incerca dupa, in ceea ce ma priveste, totul este sortit esecului. Asa ca de ce sa ne mai complicam? De ce sa ne mai prelungim suferinta si dezamagirea?

Nu spun ca tot ce expun aici este general valabil. Este valabil doar in ceea ce ma priveste. Asa sunt eu construita. De iertat e relativ simplu, dar totul apoi devine un teatru. Nimic nu mai e veritabil.

Nu arunc cu noroi in barbatul care insala, ci in femeia care il primeste inapoi. Asta imi spune cat este de slaba, vulnerabila, naiva. Daca nu ii convine ca barbatul sa o insele, sa fie sigura ca daca il iarta o data, va veni si ziua in care va trebui sa-l ierte iar si iar. Prost ales “iarta” asta. Daca ma intrebi, nu ai ce ierta. Doar greselile se pot ierta. Iar inselatul nu este o greseala.

Si presupunand ca barbatul ce a inselat face parte din acel procent aproape nul care o face o singura data, intrebarile tot vor exista mereu, femeia tot va alege sa se chinuie singura in continuare. Presupune si o anumita doza de sado-masochism. Sau poate este greu de inteles cum poti descoperi dupa ani de zile ca omul pe care-l iubesti este cu totul altfel de cum il stiai tu. Si te tot amagesti pana vine ziua in care poate realizezi cat de inutil este.
Si de aici pornesc doua variante. Ori pleci cu regretul ca ai mai pierdut ani din viata sperand ca “ti s-a parut”, ori ramai din obisnuinta.
Exista unele persoane care cauta suferinta pentru ca este singurul lucru pe care il cunosc. Exista teama de nou, teama de a o lua de la inceput cu altcineva. Dispretuiesc si aceasta lasitate.
“Iubito, m-am schimbat!” nu exista. “Tu esti singura care conteaza.” iar nu exista. Nu ai nevoie de o alta relatie pentru a realiza ca ea conteaza… si nu, nu exista revelatii de acest gen in momentul in care inseli. Iti poti da seama cand esti “pe cale sa…”, dar nu dupa. Inselatul asta poate dura cateva minute sau cativa ani. Chiar daca tot inselat se cheama, in cazul “indelungat” chiar nu mai ai nicio scuza. Nu ca ai avea altfel.

Concluzia mea este ca mai greu decat momentul in care te insala este momentul de dupa, toata viata de dupa daca alegi sa ramai…

Nu-s rea ...
Si ca sa fiu fair, am sa "atac" si femeile in postul urmator ...daca nu am facut-o deja printre randuri :P

De citit am citit raspunsul tau...
Si as vrea sa mai discutam putin despre "a insela" asta
Pe mai multe planuri si din mai multe perspective chiar
Dar o sa postez maine, acum e tarziu si maine am interviu...
Nb.