În copilarie îmi placeau enorm hartiile de staniol colorate. Le netezeam, le aranjam si le strangeam cu grija într-o cutie. Fiecare avea alta culoare. Într-o zi, cineva mi le-a luat si a facut dine le un glob. Stranse in bulgarele acela cenusiu, foitele mele colorate nu m-au mai interesat. Asa am procedat, in general, si cu amintirile mele. Nu am vrut sa tarasc dupa mine prin viata bulgarele de staniol si am preferat sa traiesc fiecare clipa pentru ea însasi, pana nu intra si ea în bulgarele acela...

Perseida

motto:
- Ne ferim sa nu ne murdarim cumva singuratatea si de suferintele altora!
- Nu exista pustiu, ci doar neputinta noastra de a umple golul în care traim.
- Nu e nebun cel care si-a pierdut ratiunea, ci acela care si-a pierdut tot in afara de ratiune.


Noi suntem ca un cantec, nu credeti? Un cantec, nu se poate canta niciodata de la sfarsit spre inceput. Trebuie sa il canti intotdeauna indreptandu-te spre sfarsit. Pe parcurs, in timp ce canti inca...

Perseida

Cand aveam posibilitatea sa-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama ca si pasiunile îmbatranesc.

Nu stiu daca pot pretinde ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasemele naive.

Niciodata n-ai avut suficienta imaginatie pentru a-ti închpui lumea fara tine. Chiar daca n-ai mers cu vanitatea pana la paranoia de a crede ca lumea se învarte în jurul tau, ca e nerabdatoare sa auda ce spui, ti-a lipsit inteligenta, sau puterea de a accepta ca...

Perseida

... nu inteleg oamenii care nu viseaza..si care iau doar atat cat li se ofera. Nu inteleg de ce nu se lasa purtati de gandurile lor tot mai aproape de ceea ce vor..Ce ii face sa se blocheze in prezentul previzibil ? Ce ii face sa inceteze sa isi doreasca? Sa caute?
Luna februarie a spart tiparele obisnuite ale monotoniei dinaintea venirii Primaverii..anul acesta s-a umplut de culoare..de speranta si de zambet..si de multe vise. mi-am dat seama cum viata mea se schimba fundamental de la un...

Perseida

Marea loveste digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda
luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,
ne puteam prabusi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti
încat într-o zi vom renunta sa mai patrundem pe dig.
Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
si îl vom uita în cele din urma,
vom uita ca-ntr-o seara...

Perseida