În cîteva rînduri, fiecare om se opreşte şi contemplă. Vezi, îşi spune singur, asta e viaţa mea. Atîta tot?

Am trăit fiecare dintre noi cîteva zile fericite, cu stări de corp plăcute, cu soare şi natură. Mica noastră luciditate nea apărut deodată. Eşti fericit? Da. Şi nu mai vrei nimic? Atunci asta e limita superioară a fericirii? Dincolo, mai departe, alt undeva nimic?

Nu, am greşit drumul. Nu sînt acestea...

UniversaliA