Ielele

[Perseida]

Fapturi feminine supranaturale din mitologia romaneasca, foarte raspandite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice.Totusi, forma mitologica mai stabila prezinta ielele ca pe niste fecioare zanatice, cu mare forta de seductie si cu puteri magice, cumuland atributele Nimfelor, Naiadelor, Dryadelor, intrucatva si ale Sirenelor. Ielele - locuind in vazduh, in paduri sau pesteri, in munti, pe stanci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspantii, scaldandu-se adesea in izvoare pure - se crede ca apar mai ales noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de rauri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh), dansand goale sau numai cu sanii goi, cu parul despletit, mai rar cu vesmant de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare. Fostul lor ring de dans (dansul lor specific este hora) ramane ars ca de foc, iarba nemaiputand creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind parlite; si cand totusi, mult mai traziu, iarba poate rasari din nou, ea e verde-intunecata, nu e pascuta de vite, in schimb terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia “lingura zanei”. Uneori cu trup aparent, alteori sunt doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele. De obicei, folclorul le si reprezina frumoase, voluptuoase si seducatoare, nuemuritoare, zburdalnice pana la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice. Numarul ielelor e sau nelimitat sau redus la 7, uneori chiar la 3, in ultimul caz (Oltenia) legenda considerandu-le fiicele lui Alexandru Machedon si numindu-le: Catrina, Zalina si Marina.

De obicei nu sunt socotite genii rele: se razbuna doar cand sunt starnite, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod curent sunt invizibile, putand fi zarite rareori si numai noaptea), iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cantecul si cu vartejul horei jucate in jurul acestuia de 3 ori. De altfel, principalele lor insusiri sunt coregrafia si cantecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. Unele descantece le portretizeaza asa:

“ Voi, Ielelor Maiestrelor , dusmane oamenilor, stapanele vazduhului, doamnele pamantului.

Ce prin vazduh zburati , pe iarba lunecati , si pe valuri calcati,

Va duceti in locuri departate, in balta, trestie, pustietate, unde popa nu toaca, unde fata nu joaca.

Va duceti in gura vantului, sa va loviti de toarta pamantului”
- V. Alecsandri-

Adesea Ielele beau noaptea apa de prin fantani si oricine va bea dupa dansele, il pocesc. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer (ele putand zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgand “noua mari si noua tari” intr-o noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc). Apoi apar pe stanci singuratice, in poieni silvestre sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul (preferati si pentru horele lor), rareori la rascruci de drumuri. Dupa caracteristicile globale mai frecvente, ielele sunt acorporale. Un factor important in sistemul de seductie il au vesmintele, mai des vaporoase, de matase ori de in, de obicei translucide sau chiar stravezii (prin care li se zaresc sanii). Intalnirea cu oamenii in atare conditie comporta mari riscuri pentru observator. Socotite uneori razbunatoare (fiind investite cu asemenea menire sau de Dumnezeu sau de Diavol), in aceasta ipostaza au similitudini cu fecioarele Erinnys din Mitologia greaca. Nu se poate stabili totusi o tipologie ferma, ea fiind variabila de la o zona folclorica la alta; astfel, Dimitrie Cantemir le numea, cu unul din epitete, Frumoasele, simplificandu-le functiile mitologice la domeniul erotic si considerandu-le deci niste “Nimfe ale aerului, indragostite cel mai ades de tinerii cei mai frumosi” (Descriptio Moldaviae).

Mitul ielelor e de origine incerta. Etimologiile speculate de multi folcloristi sunt fanteziste, intrucat Iele (sinonim in alte regiuni cu Dansele) nu este un nume, ci pronumele personal feminin ELE in rostirea populara. Numele lor real, tainic si inaccesibil, este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii:
a) epitete impartiale - Iele, Danse, Dragaice,Valve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vantoase.
b) epitete flatante - Domnite, Maiestre, Imparatesele Vazduhului,
Fetele Codrului (Campului), Soimane, Musate, Miluite, Albe.

Evitand cunoasterea numelui categorial, de tagma, al ielelor, folclorul inregistreaza totusi unele nume individuale: Ana, Bugiana, Dumernica, Fiofia, Lacargia, Lemnica, Liodiana, Magdalina, Ogristeanca, Pascuta, Rosia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sãndãlina, Tiranda, Todosia, Trandafira, rar si Cosanzeana (probabil prin contaminare superficiala cu Ileana Cosanzeana). Dar si aceste "nume false" nu pot fi rostite fara temei, intrucat pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9 din aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji.
Exista cateva sarbatori consacrate ielelor (Rusaliile, cele 9 Joi dupa Pasti, Sf.Foca), trebuind respectate prin repaos, reclusiune si discretie. Incalcarea acestui tabu este pedepsita de iele in divesre moduri: cei care lucreaza de sarbatorile lor (barbati sau femei) sunt ridicati in vartejuri, apoi chinuiti si “smintiti”, cu aceleasi efecte ca si oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (aici insa culpabili sunt antrenati in dansul demential care ii duce la nebunie).
Oameni si vite mor misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, se aprind case, iar oamenii sunt paralizati sau schiloditi. Sunt rapiti si dispar fara urma toti cei care au reusit sa invete si sa cante cantecele ielelor. Un tip special de razbunare se opereaza asupra celor ce insulta ielele sau dorm sub arborii lor, beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile pe care ele si le socotesc proprietate intangibila, de asemenea din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite. Pedepselor celor mai grave le sunt supusi cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile in scop de ridiculizare; chiar cine, fara intentie, le aude cantand intamplator, ramane mut. Exista si remedii contra actiunilor nefaste ale ielelor - fie preventive, apotropaice: pelinul si usturoiul purate la brau, in san, ori la palarie, fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul lunui bolnav “de Iele”. Dar se utilizeaza, cu efect apotropaic colectiv si permanent, si infigerea unui craniu de cal in parul portii.

Cel mai consecvent atribut in mitul ielelor este cel coreografic. Horele nocturne se invartesc frenetic, sub stapanirea delirului demonic, in natura salbatica. Intrucat initierea in Misterele Dionysiace era accesibila mai ales femeilor, este posibila perpetuarea traditiei antice prin filiera romana, pana in constiinta poporului roman, care va fi contopit acest relict din epoca Daciei Romane cu propriile mituri si superstitii locale. Totodata, varianta ielelor poate sa aiba la baza o credinta demonologica arhaica, deoarece o atare forma de superstitie cu incarcatura mitica este atestata la multe alte popoare; de ex. Tacitus in scrierile sale, vorbeste despre un grup de soldati romani care, “cuprinsi de delir se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, fireste goala, care a inoculat in ei sminteala si frenezia. Un gen de iele exista si in Mitologia germanica (Elf), cu origine daneza: locuiesc si danseaza in paduri si arborele preferat este arinul (Erle), dar au si un rege el lor (Erlkönig).

Daca nu ma credeti, ascultati Cargo: Ziua Vrajitoarelor si Ielele, sau contactati-ma pentru ca eu le-am vazut de doua ori

[Perseida]

Oamenii din popor au un respect deosebit pentru divinitatile feminine, pe care le numesc Zane. Ele sunt considerate fie bune, fie rele. În general basmele si legendele vorbesc despre Zanele bune. Nu se stie cate sunt, dar aproape toate locuiesc în palate de clestar, în preajma apelor sau sub oglinda acestora. Zanele sunt nemuritoare si au puteri miraculoase, iar frumusetea lor orbitoare este proverbiala. În împaratia Zanelor nu moare nimeni, dar nici nu se naste nimeni, acesta fiind taramul "tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte".
Fiind promis din timpuri imemoriale parca, acest taram este vesnic dorit, fiind gasit însa numai de catre Fat-Frumos

Zanele sunt adesea binevoitoare cu oamenii cinstiti, cu cei care lupta pentru dreptate, pentru frumos sau pentru dragoste. Cateodată Zanele chiar se îndragostesc de vreun tanar cu care se casatoresc, devenind muritoare ca si femeile. Se vorbea candva de "locul cu apele albe" din împaratia Zanelor, unde se scalda Zanele si unde creste misterioasa floare a carei tulpina este învaluita în "panza de piatra". Omului ce capata această floare i se deschid toate comorile subterane. Pentru a o dobandi, sufletul omului trebuie sa calatoreasca în taramul Zanelor, însa ele nu permit nimănui culegerea ei, de aceea trebuie furata. În general, majoritatea izvoarelor cu Zane se afla în paduri de fagi, la radacina fagilor chiar.

La Perivole ( Macedonia) Zanele locuiau pe muntele numit Zana, un munte de toata frumusetea, împodobit cu paduri de pini si fagi, unde isvorasc niste fantani line, despre care locuitorii din Perivole spun ca daca ti se întampla sa mergi odată sa bei de acolo, ti se naste misterioasa dorinta de a le dori întotdeauna si pururi nu îti ies din minte... Toti însa se tem sa doarma sub umbra fagilor, unde se crede ca se odihnesc zanele.
Aromani din Macedonia, obisnuiesc sa se cheme vreo trei, patru femei batrane, la casa unde se afla un bolnav "de dorul zanei", ca sa doarma acolo punandu-si în minte sa viseze pentru cel îmbolnavit, anume cam la ce apa sa fie dus bolnavul pentru a se spala. A doua zi, stiindu-se apa la care trebuie sa mearga, dupa vis, bolnavul trebuie sa se spele cu încredere, caci se va vindeca.Vizita bolnavului la izvoarele Zanelor, trebuie facuta întotdeauna la revarsatul zorilor, pe nemancate, în caz contrar, considerandu-se batjocorite, ele se supara mai rau si îl mai pedepsesc odata. Isi însusesc vocea vreunei persoane la care tine mai mult si chemandu-l pe nume cu vorbe dulci si fermecatoare, îl determina a le urma pana la marginea unei prapastii. Sau îl "lovesc" cu vreo boala periculoasa.
Daca cel ce viziteaza Zanele (la izvoarele acestora), face greseala de a raspunde cand este strigat de ele, sau raspunde la întrebarile lor, amuteste ori îsi pierde unul dintre simturi (devine surd etc.). Singura salvare a suferindului dupa aceasta pedepsire consta în a "vizita toate Zanele" (toate locurile unde traiesc ele, toate izvoarele si dumbravile lor), prezentandu-se cu mare pocainta.Cei ce se duc la izvoarele Zanelor, trebuie sa se îmbrace în alb, într-o panza alba, cu o basma alba, sa ia cu sine un buchet de Busuioc uscat , legat cu o ata rosie, unsa cu miere si cu un ban de argint foarte subtire. Sosind la apa Zanelor se aprinde o lumanare si, dupa ce este lipita de radacina arborelui sau de piatra de sub care tasneste apa, suferindul pune banul de argint în apa si adresează o ruga-descantec care se încheie astfel:

"... Da-mi. Zana, sanatate.
Caci sunt fara pacate.
Vindeca-ma de lingoare,
Ca o împarateasa mare.
Sa ai mila si mai mare,
Caci om am fost si m-am înselat
Caci n-am bagat de seama unde am calcat.
N-am simtit unde am scuipat."

Bolnavul obisnuieste sa se spele în apa izvorului, apoi pleaca degraba, lasand lumanarea, busuiocul si celelalte daruri (eventual tamaie, o turta, o floare).

Zanele par mai degraba rele oamenilor. Nu le place sa fii mandru, ci totdeauna plecat. Uneori, vazand tineri mandrii, ce fac felele sa se îndragosteasca de ei si le lasa, le ies înainte, cand acestia trec prin locuri mai retrase si cauta sa îi ademeneasca pentru a le face rau. Asemenea lucruri se pot întampla noaptea, cand apa doarme si cand toate lucrurile tac...
Romanii din Oltenia cinstesc trei Zane, , caci par a se teme de ele. În anumite momente ale anului se fac focuri prin curti cu lemn de Jugastru, Alun, Corn. Langa foc se pune o bucatica de tamaie, un pahar cu apa, trei paini făcute fara drojdie si trei scaune ,cate unul pentru fiecare zana. Aceste focuri sunt facute de copii pană în 15 ani.
În timpul noptii au sa vina cele trei zane sa se spele, sa manance si sa se încalzeasca la foc. Vor rasplati cu bine atentia ce li se acorda.
Copilul nascut in noaptea zanelor va raspandi veselie si lumina, va fi cinstit si omenos. Daca-i baiat va fi drept si viteaz, daca-i fata, va fi dreapta si frumoasa
Zanele rele se numesc Iele.

[Kurupt]

Si Zana a devenit in Sinziana, deci Sinziana e o zana :P

p.s : aqwszx nu sterge postul ca stiu unde stai

[Perseida]

"Unui baiat care m-a iubit si a vrut sa-mi daruiasca un dragon"

Din cele mai vechi timpuri, imaginatia populara este dotata cu o atat de mare vitalitate incat, de multe ori, se confunda lumea divina si a animalelor cu lumea oamenilor. Potrivit legendelor pastrate in traditia multor popoare nu rareori se intalneste, materializat sub o aparenta umana, vreun oarecare spirit a carui veritabila origine se poate descoperi doar dupa niste semne stranii care constituiau un fel de cod al supra- naturalului. Dealtfel, aceste fiinte fantastice aveau adeseori darul de a imprumuta aparenta omeneasca, de a se casatori cu oameni si a da nastere unor urmasi care apartineau atat speciei divine cat si a celei umane. Din aceasta cauza indoiala asupra adevaratei naturi a unei fiinte era atat de frecventa incat calugarii budisti aveau obiceiul ca, inainte de a primi un neofit in comunitate sa-i puna ciudata intrebare: "Tu esti un om sau un sarpe?" - hotarati sa-l excluda daca nu apartinea speciei umane.


BALAUR

Balaur - Monstru ce intruchipeaza raul, imaginat ca un sarpe urias, cu unul sau mai multe capete, adesea inaripat.

Etimologic:Bab-Lal-Uru = Cel care apara poarta orasului (sumeriana)

Baal-Uru = Domnul, stapân al orasului - cetate (sanscrita)

Bala-Uryas = Fiinta fantastica cu talie mare si puternica (sanscrita)

Valde-Auras = Cel foarte tare din inaltul cerului (latina)

Balaurii nu mor niciodata de moarte naturala. Balaurii de cetati, cea mai raspandita categorie, au o imagine redata iconografic in fata unor cetati la poarta carora astepta o fecioara, de voie de nevoie, sa fie ingurgitata; balaurul de apa reprezentat cu aripi mari insa, de libelula si cu picioare cu ghiare de uliu. In general, balaurii detineau si functiunea meteorologica ca "purtatori de nori de ploaie" sau "aducatori de ploaie", motiv pentru care stramosii nostri daci trageau cu sageti impotriva acestor nori.

41500-10675 i.H. "Balaurul din Ocean" este zeita Tiamat (Thamathe) = "Apele sarate ale marii" pentru care teologia comuna a religiilor din Mesopotamia stabileste 3 stadii de simbolizare : haosul initial, marea sarata si amara ca sursa a tuturor formelor de viata, monstrul care se intrupeaza ca dragon inaripat, ca balaur sau ca reptila gigantica.

10675-4000 i.H. Mitologia sumeriana o mentioneaza pe zeita Nammu - Marea Primordiala - "Mama care a zamislit cerul" si Pamântul ( Ki, Gaea), stramoasa care a nascut toti zeii" ( Okeanos), desigur reprezentata intocmai lui Tiamat.

4000-3500 i.H. Are loc "Potopul Universal", probabil produs de aceiasi balauri purtatori de nori si de ploaie, cu consecinte partial cunoscute.

3500-2900 i.H. In panteonul sumerian apare o noua triada sacra suprema constituita din: Anu - "Zeul tanar, tatal zeilor" ( Kronos, Saturn) si fratii sai Enlil si Ea, acesta din urma fiind si patronul abisului acvatic si al izvoarelor (v. Tiamat, Apzu).

2900-2400 i.H. Miturile vechilor Hatti (inceputul mil.III i.H.) preluate in religia hittita si de cultul ei, au fost folosite in ritualurile acestora fara ca miezul originar sa se fi modificat prea mult. Printre acestea se afla si "Mitul Illuyankas" (al carui nume poate sa insemne simplu, sarpe) un dragon sau balaur care s-a luptat in doua randuri cu Zeul Furtunii. La inceput convingator apoi, cu ajutorul celorlalti zei, balaurul a fost ucis de Zeul Furtunii. Dupa unii autori aceste lupte sunt expresia temei luptei fortelor vegetatiei cu fortele iernii in care intervine mai intai invierea zeului vegetatiei, careia ii urmeaza victoria lui. Potrivit mitului, atunci cand a fost invins, Zeul Furtunii i-a implorat pe ceilalti zei cu cuvintele: "Sariti in ajutorul meu! Zeita Inaras sa pregateasca un praznic!
Ea pregati totul din belsug: butoaie cu vin le umplu pana sus si mancare din belsug.

Interesant este ca acest mit prezinta surprinzatoare analogii cu cel existent, in aceeasi perioada mileniului III i.H, la populatia Ainu - "om" aparuta in insulele Hokkaido, Honsu si Sahalin, aducand acolo o cultura prejaponeza. Ainu era si mai este o populatie cu aspect europoid, avand pielea alba, cu parul negru ondulat, purtand barbi mar, cu un "Cult al craniilor" (Cro-Magnon) si memoria traditionala a unei civilizatii precursoare de mare anvergura incluzand: imblanzirea cainelui, ornarea vaselor din ceramica cu zigzaguri , imbracamintea care avea ornamente specifice sarpelui monstru si bucla. Din mitologia Ainu face parte si legenda potrivit careia zeul Susan-o "Barbatul impetuos" a ucis sarpele monstru (balaurul) cu 8 capete ci 8 cozi, lacom sa infrupte fete tinere. Lungimea lui dezvaluia 8 dealuri si 8 vai si a fost ucis de zeu atunci cand avea sa inghita pe a 8-a fiica a unor oameni batrani, dupa ce bause continutul a 8 vase cu bautura. Faptul ca numarul sacru 8 este caracteristic si in mitologiile egipteana si scandinava, este posibil ca tot in aceasta perioada sa fi "existat" demonul gigantic Apophis de la egipteni si Ninhoggr, balaurul paznic al tinuturilor ceturilor de la scandinavi.



2400-1800 i.H. Cercetarile intreprinse in India, au evidentiat consemnarea din mitologia veche indiana potrivit careia inainte de aparitia uscatului in apele primordiale ale Haosului salasluia un sarpe enorm, un balaur urias care a preexistat creatiei si inchipuit esenta si insusi simbolul Haosului.

1800-1550 i.H. Marduk - "Marele stapan" fiul cel dintai nascut al zeului suprem Ea (religia hittita), ajunge zeu mai important chiar decat unchii sai Anu si Enlil. Marduk apare ca un mare erou; el se razboieste cu marsavul balaur Tiamat pe care il invinge dupa o lupta inversunata, eveniment ce pare sa se regaseasca in incercarea de revolta a lui Naramsim (1740 i.H.) si apoi ocuparea Babilonului de catre hittiti (1600 i.H.) Ca rasplata, Marduk obtine stapanirea peste toti zeii, iar dupa aceea el creaza - pentru a doua oara - pamantul, cerul, stelele, plantele, animalele si in cele din urma pe oameni .

1550-1350 i.H. Potrivit legendei, Cadmos, fiul lui Agenor a intemeiat, in Beotia, orasul "Teba cea cu sapte porti" (Cadmeia) in locul unde a ucis un balaur urias inchinat lui Ares, zeul razboiului. Acelasi Cadmos, la batrânete, impreuna cu sotia lui, Harmonia, s-au indreptat spre Iliria unde s-au transformat in doi balauri uriasi incolaciti impreuna.

1350-1250 i.H. Eroul Perseu ucide balaurul care urma sa o inghita pe Andromeda, fiica regelui etiopian Kephaios, legata in acest scop de stanca Baba Caia din albia Dunarii, vis-a-vis de cetatea Golubat, in apropiere de Moldova Veche si partile Iliriei.

1250-1200 i.H. Eroul Hercule ucide mai multi balauri, printre care: balaurul care urma sa o inghita pe Hesione fiica regelui Laomedon al cetatii Troia. Balaurul cu 9 capete din Valea Cernei, balaurul Ladon din gradina hesperidelor (Ostrovul Moldova), dupa ce anterior il invinsese in lupta pe Achelous (tatal sirenelor din insula Poreci) care in timpul luptei, luase si infatisarea de balaur.

700-101 i.H. Stindardul dacic cu chip de balaur este considerat "signum de ordin totemic, mostenit de daci de la antecesori"(M. Eliade), pentru ca steagul Draco, cu originea lui ideologica si stilistica in lumea assyro-babiloneana , nu reprezinta gandul religios al sarpelui subpamantean, ci pe acela al unor demoni ai vazduhului.

101-106 d.H. Potrivit legendei, Iorgovan (Imparatul Traian) invinge in lupta balaurul cu 9 ochi si un singur cap (regele Decebal) in zona Vf. Oslea din masivul Godeanu. Faptul ca unicul cap al balaurului reuseste sa fuga de la locul luptei, pare sa ne transmita mesajul despre tragedia marelui rege al dacilor care, invins la Sarmizegetusa Regia incearca sa organizeze o noua rezistenta insa, urmarit indeaproape de ostasii romani se sinucide.

306-337 d.H. O alta legenda ne informeaza ca Iovan Iorgovan (Imparatul Constantin cel Mare), fratele lui Serafina, Maria si Girozana (posibil cele trei provincii romane din Dacia), ucide la Toplet balaurul (navalitorii) care o incolacisera pe Girozana (Dacia Malvensis) parasita de surorile ei (Dacia Porolisensis, Dacia Superior) ce se inecasera deja in Dunare, in timp ce treceau peste stancile de la Portile de Fier.

Se poate spune ca, odata cu aparitia crestinismului, a incetat si aparitia legendelor despre balauri ...

Bibliografie: Mircea Eliade, povestirile parintelui Nicodim (manastirea Tismana), Scrieri sanscrite (biblioteca Hare Krisha, Montreal), site internet IndiaDivine, alte povestiri si legende.